LUPAC – AFC Voința Lupac s-a impus sâmbătă, 4 septembrie, cu scorul de 3-1, în partida de acasă cu CS Gilortul Târgu Cărbunești. Pentru echipa antrenată de Boșco Vișatovici au înscris Cristian Danci și Alexandru Avramovici, ultimul reușind dubla!
„Am așteptat foarte mult această primă victorie. Am fost foarte concentrați în săptămâna de dinaintea jocului asupra acestui aspect, că trebuie să câștigăm. Aveam mare nevoie de această victorie, am discutat cu băieții că trebuie să ne descătușăm. Am fost un pic stresați, dar până la urmă băieții au înțeles că ne aștepta un meci extrem de dificil și mă bucur că până la urmă am ieșit victorioși. În etapa următoare ne așteaptă un joc dificil la Târgu Jiu, dar sperăm la un rezultat pozitiv”, a declarat Boșco Vișatovici, antrenorul Voinței Lupac.
Voința Lupac: Căpățână, Banac, Cega, Circa, Marcu, Săndescu, Danci, Vădrariu, Jivan, Jinga și Avramovici.
În etapa a III-a, cărășenii vor întâlni în deplasare, pe data de 11 septembrie, CS Pandurii Lignitul Târgu Jiu.
JCS-Ștefan Moraru