EFTIMIE MURGU – Asociaţia Acasă în Banat pregăteşte ultimele detalii pentru următoarea etapă, ultima, a proiectului „Hai la Rudăria!“ Astfel, cea de-a treia etapă va avea loc în perioada 17-19 septembrie şi se va desfăşura în parteneriat cu Fundaţia Orange, care a şi finanţat acest proiect cu suma de 35.000 lei!
Mai sunt multe de făcut la morile de la Rudăria, susţin reprezentanţii Asociaţiei Acasă în Banat, iar orice ajutor este binevenit.
„Cu această actiune încheiem proiectul nostru şi finalizăm amenajarea traseului celor 22 de mori. Mai sunt încă multe de făcut şi de aceea facem un nou apel la voluntari, să dea o mână de ajutor la reparaţii, amenajări, ecologizare, montarea de indicatoare şi câte şi mai câte“, au precizat cei de la Asociaţia Acasă în Banat.
Înscrierile au început de miercuri şi vor continua până în data de 13 septembrie. Ca şi la celelalte două etape, participarea voluntarilor la eveniment este gratuită, însă este condiționată de înscrierea prealabilă, confirmarea (scrisă sau telefonică) primită din partea organizatorului – Asociația Acasă în Banat – și de încheierea unui contract de voluntariat.
Formularul de înscriere se găseşte pe site-ul asociaţiei şi trebuie completat de către fiecare participant individual, iar pentru un grup de voluntari, formularul va fi completat pentru fiecare membru al grupului.
JCS-Nicoleta Moraru