Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Deşi medicii confirmă că vaccinurile pe bază de ARN mesager reprezintă un progres al ştiinţei, România continuă să aibă un procent mic de acoperire vaccinală. Dacă aproape jumătate din populaţia Europei a ajuns să fie vaccinată cu schema completă, ţara noastră este penultima ţară în privinţa acoperirii vaccinale, Bulgaria fiind la coada clasamentului!

La nivel naţional, doar 28,28 la sută din populaţia care locuieşte în mediul urban a ales să se imunizeze împotriva COVID-19, iar în mediul rural 14,22 la sută. Potrivit datelor furnizate de CNCAV, în 28 de județe există localități în care proporția celor vaccinați nu ajunge nici la 5% din populație. Între acestea şi Caraş-Severinul, din păcate, deşi au fost organizate şi caravane cu echipe mobile de la DSP care s-au deplasat în localităţile rurale pentru a imuniza populaţia.

Ultima actualizare a hărţilor pe judeţe, privind vaccinarea, arată că în Caraş-Severin cel mai mic procent este la Cornereva – 3,23 la sută, cele mai mari procente înregistrându-se la Reşiţa – 25, 37, Băile Herculane – 25,85, Oţelu Roşu – 22,82, Caransebeş – 22,63 şi Oraviţa – 21,90. Potrivit ultimei raportări, doar 189 de vaccinuri au mai fost administrate la nivelul judeţului, dintr-un total de 119.867 doze de vaccin administrate, 54.178 doze reprezentând rapeluri ( Doza a II-a).

De la debutul campaniei de vaccinare și până în prezent s-au primit în total 125.828 doze vaccin Covid-19: 96.688 – Pfizer; 11.710 – Moderna; 5.530 – AstraZeneca şi 11.900 – Johnson & Johnson. Din vaccinurile primite s-au administrat în total (Doza I şi Doza II) 119.867, din care: 93.765 – Pfizer; 10.674 – Moderna; 5.939 – AstraZeneca şi 9.489 – Johnson & Johnson.

JCS-Alexandra Gorghiu