CARANSEBEȘ – E de părere primarul Caransebeșului, Felix Borcean, chestionat în legătura cu fântâna arteziană din centrul municipiului!
Lucrările la fântâna „lui Oprea”, așa cum o știu localnicii, au luat momentan o pauză, pentru a-și intra în rol cei ce se ocupă de automatizarea acesteia. Mai precis, de jocurile de apă și de lumini care se vor sincroniza cu muzica aleasă să-i delecteze pe caransebeșeni.
„La fântână s-au oprit lucrările, soluția tehnică există, trebuie doar să se facă alte lucrări, după care vom continua cu placarea fântânii și în interior. Trebuie să existe lucrările de automatizare, după care se va finaliza. Am rămas la aceeași firmă care se ocupă de automatizare, am găsit și alte oferte, mai ieftine, dar cu materiale mai proaste, aici lucrează cu aparatură germană, celelalte veneau cu soluții chinezești. Totuși, mă gândesc că dai un ban dar știi că beneficiezi de o calitate și o garanție mai îndelungată a lucrării, dai un ban dar stai în față, suntem atât de săraci încât nu ne permitem lucruri ieftine”, a explicat primarul Felix Borcean.
Toată lucrarea de automatizare ar costa municipalitatea în jur de 30.000 de euro. În acești bani sunt incluse efectele de apă ale fântânii arteziene (duze normale și rotative cu o înălțime a jetului de apă între 2.5 și 4 metri, cascade, pompe), iluminat cu proiectoare submersibile, sistem de sincronizare a jocurilor de apă și lumină sau sonorizare.
Și pentru că unii caransebeșeni nu s-au arătat încântați de marmura care îmbracă fântâna, primarul Borcean a cerut răbdare până la finalizarea întregii lucrări: „Haideți să vedem cum va arăta fântâna la final, cu efectele de apă, lumină și muzică, și apoi putem să spunem dacă ne place sau nu”.
JCS-R.M.