CARAŞ-SEVERIN – În contextul efectelor liberalizării preţurilor la energie, senatorul cărăşean Ion Mocioalcă ia poziţie vizavi de situaţia consumatorilor vulnerabili!
Social-democratul Ion Mocioalcă spune că senatorii PSD vor vota împotriva Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 84/2021 care permite furnizorilor de utilități să debranșeze consumatorii aflați în imposibilitatea de a-și achita facturile restante, ţinând cont de creşterea explozivă a preţurilor la energie electrică şi gaze naturale: „Situația acestor consumatori s-a agravat exponențial în contextul liberalizării sălbatice a pieței de energie care a condus la creșteri explozive ale tarifelor la energie electrică și gaze naturale. Ordinea firească ar fi trebuit să fie întâi protejare pentru cei vulnerabili și apoi debranșare pentru cei care, cu rea-voință, nu-și achită facturile“.
Senatorul cărăşean subliniază că cei mai mulţi care se află în situaţia posibilei debranşări sunt pensionarii, angajații cu salarii mici sau familiile cu mulți copii, care deja se află în zona sărăciei severe.
„PSD a insistat în numeroase rânduri ca partidele din Coaliția de guvernare să adopte urgent o soluție de protejare a consumatorilor vulnerabili, înainte de a permite furnizorilor de utilități să majoreze necontrolat tarifele și să recurgă la măsura extremă a debranșării, precizează politicianul. Guvernul poate emite imediat o ordonanță de urgență în acest sens. De asemenea, dacă n-ar fi atât de absorbit de campania internă pentru șefia PNL, președintele Camerei Deputaților, Ludovic Orban, ar putea convoca mâine o sesiune extraordinară pentru adoptarea urgentă a Legii consumatorului vulnerabil, astfel încât amendamentul PSD respins la Senat să fie adoptat în camera decizională, iar măsurile de protecție să intre în vigoare din septembrie în acest an și nu din septembrie 2022“, a adăugat senatorul PSD de Caraş-Severin, Ion Mocioalcă.
JCS-A.G.