REȘIȚA – Acest detaliu l-am aflat de la primarul Ioan Popa, în contextul unei vizite oficiale din partea palatului cultural din Belgrad, pentru stabilirea unor detalii pentru o expoziţii inedite pe care o vor aduce şi pe malurile Bârzavei!
„Am avut plăcerea să primesc delegația condusă de doamna Ivona Jevtić, directorul Direcției de Cultură din Belgrad, cu care am stabilit ultimele detalii pentru organizarea la Reșița a Expoziției «Nikola Tesla», notează edilul. Astfel, în contextul agendei culturale Reșița 250, cu sprijinul consulului general al Serbiei la Timișoara, domnul Vladan Tadic, și al doamnei Liubiţa Raichici, Reșița marchează o premieră națională, fiind gazda unei expoziții ce se desfășoară în orașe precum Shanghai, Buenos Aires, Dubai, Milano, Barcelona, de fiecare dată reușind să strângă zeci de mii de vizitatori“.
Expoziţia va fi deschisă în 15 septembrie, la Trieste, după care urmează Reșița (în incinta Muzeului Banatului Montan), la o dată încă nestabilită.
Foto: PMR