Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Faptul că nu s-au cerut comisioane şi că decidenţii n-au stat la discuţii cu cei înscrişi la licitaţii a atras şi firme serioase!

Analizând reparaţiile făcute în urma calamităţii de pe DJ 608, spre Luncaviţa, preşedintele CJ, Romeo Dunca, spune că „în final, şi Emiliano a lucrat frumos şi bine. Ritmul impus şi metodele alese (pe măsura constructorului) au dat roade. Au văzut că nu e glumă şi rezultatul se vede. Deși mă așteptau, nu am fost la recepţie… Nu avea rost! Atât angajații Direcţiei Judeţene de Drumuri, care au semnat actele, cât şi constructorul, au înțeles că nu e de joacă… Calitatea şi cantitățile din contract nu se negociază, iar acum această reparație va rămâne ani buni ca martor că, din septembrie 2020 începând, și în Caraș-Severin se poate. Am promis atunci că şi gropile din restul de drum îşi vor găsi rezolvare şi am alocat 1 milion de lei din cele 4 disponibile pentru acest lucru“.

Oficialul crede că aşa s-a ajuns ca firmele să prindă curaj, licitaţia lansată atrăgând mai mulţi ofertanţi serioşi: „Faptul că nu am schimbat niciun cuvânt cu niciunul dintre cei înscrişi şi mai ales faptul că nimeni nu a cerut comision au dat curaj şi competiția a fost cinstită şi reală. S-a văzut din nou că la noi în judeţ se poate şi am avut 20% economie față de prețul din caietul de sarcini“. Este vorba despre economisirea a 200.000 de lei, sumă completată cu 80.000 de lei, pentru a da drumul altei licitaţii pentru un drum în Ocna de Fier. În acest fel, lucrarea de 1,1 milioane de lei ce urmează să înceapă pe banii primăriei comunei nu va lăsa nereparat ultimul kilometru de drum din localitate.

„Spuneam că până în noiembrie e gata peticirea drumului spre Luncaviţa. Am lungit-o intenționat deoarece doream ca termenele să fie de data asta doar devansate. Câştigătorul e MaxAgro, contractul a fost semnat marţi. 5 zile e termen de depunere a garanției şi luni încercăm să dăm ordinul de începere, dacă reuşim să predăm amplasamentul. Termenul de execuție e de 30 de zile calendaristice aşa că sperăm, la sfârșit de august, să circulăm în condiții mai bune“, a precizat Romeo Dunca.

Nu toate sunt, însă, așa cum ar trebui. Spre exemplu, întrebat de ce se întâmplă cu DJ 608 Plugova-Cornereva-Rusca, proiect pe fonduri europene, Dunca a fost tranșant: „Nu merge treaba așa cum ar trebui. Pregătim niște măsuri!“

JCS-A.M.