REŞIŢA – Fosta grădiniţă din zona Triaj va fi tranformată în spaţiu de locuit pentru anumite familii aflate în risc social!
Administraţia locală face eforturi mari pentru identificarea de spaţii de locuit necesare pentru relocarea chiriaşilor din unul din cele două cămine din cartierul Mociur. De curând, administraţia locală a aprobat schimbarea destinaţiei unui imobil din Triaj, mai exact cel amplasat pe strada Ciprian Porumbescu nr.17, în care a funcţionat Grădiniţa cu Program Normal Nr 13 „Ciupercuţa“.
De mai bine de 5 ani, în această locaţie nu s-a mai desfăşurat proces didactic la grupele de preşcolari. Clădirea, al cărui teren are o suprafaţă de 378 mp, a mai fost folosită de autorităţile locale din când în când, numai pentru procesul electoral, locaţia fiind una din secţiile de votare pentru cetăţenii din această zonă.
Decizia aleşilor locali va produce efecte juridice după obţinerea avizului consiliului de administraţie al Inspectoratului Şcolar Judeţean şi, implicit, al Colegiului Naţional Mircea Eliade, iar potrivit Legii Educaţiei Naţionale Nr.1/2011 este necesar şi avizul Ministerului Educaţiei pentru schimbarea destinaţiei bazei materiale a unităţilor de învăţământ preuniversitar. Primăria caută în continuare soluţii pentru mutarea celor ce locuiesc în Căminul 1 din Mociur, clădire pentru care consiliul local a aprobat demolarea, iar pentru Căminul 2 de locuinţe sociale, decizia a fost de reabilitare.
Din stocul locativ, zilele trecute, aleşii locali au aprobat încă nouă locuinţe convenabile aflate în domeniul privat al municipiului Reşiţa, care au fost repartizate de comisia pentru analiza solicitărilor de locuinţe din cadrul Primăriei Reşiţa, pentru o parte dintre familiile din Mociur, una dintre aceste familii având chiar şi nouă copii. Cei mai mulţi din cei relocaţi recent în spaţiile de locuit ale primăriei trăiesc din ajutorul social.
JCS-Nicoleta Moraru