CARANSEBEŞ – Aleșii locali caransebeșeni au aprobat o majorare a capitalului social al operatorului de salubritate și transport cu 950 de mii de lei, bani cu care, potrivit administratorului societății, Mihai Minea, se vor achita unele din datoriile care aproape că au pus firma pe butuci!
Până să aprobe, consilierii liberali, prin liderul de grup, Alin Purdescu, au cerut ca cei 950 de mii de lei să nu fie folosiți pentru plata salariilor angajaților, ci doar pentru achitarea datoriilor. Sau a unei părți din datorii, pentru că acestea sunt, oricum, mult mai mari decât suma cu care s-a majorat capitalul social. „Am dori ca suma solicitată să fie folosită pentru plata datoriilor restante, pentru transportul și depozitarea deșeurilor aflate pe terenul de la Gara Mică din Pipirig, dar nu și pentru plata salariilor și a altor cheltuieli curente, acestea ar trebui suportate din venituri proprii. În memoriul justificativ al celor de la Transal, e trecută și plata salariilor”, a spus Purdescu, liniștit imediat de administratorul de la Transal Urbis.
Mihai Minea a explicat că e vorba de o greșeală și că niciun leu nu va merge către salarii, acelea fiind asigurate din ceea ce produce operatorul de salubritate. „Nu, vă rog să ștergeți dacă în memoriu a fost trecut așa, e o greșeală. Aveam un minus de 4,75 milioane lei, această sumă de 950 de mii de lei acoperă foarte puțin din acest minus. Restul ni-l asumăm ca și societate, am făcut eșalonările de rigoare și din munca pe care o prestăm în continuare vom acoperi întreaga datorie. Pentru acești 950 de mii de lei veți primi o evidență foarte clară, cu facturi pe care le-am plătit și pe care le mai avem de plătit către societățile cu care am transportat și către cele unde am transportat gunoiul, și cât mai rămâne, către Eco Bau, acești bani pentru asta vor fi folosiți. La Fisc am eșalonat pe 5 ani, plătim aproape 50 de mii de lei lunar”, au fost lămuririle lui Minea, care i-au convins pe toți consilierii locali să voteze ajutorul financiar pentru Transal Urbis, cu amendamentul propus de liberali.
Un audit extern este exclus în acest moment, a mai adăugat Minea, astfel că se va face cu auditorul municipalității, iar banii pot fi folosiți mai bine pentru o linie de selectare a deșeurilor sau pentru un leasing la un compactor.
JCS-R.M.