BOCŞA – Consiliul Legislativ şi-a dat avizul pentru ca Guvernul României, prin Hotărâre, să aprobe ca alegerile locale parţiale pentru primari şi consilii locale în mai multe localităţi din România să fie în ultima duminică a lunii iunie a acestui an. Urmează ca Executivul să aprobe hotărârea în şedinţa din această săptămână!
Pe lista localităţilor în care cetăţenii vor fi iar chemaţi la vot se află şi oraşul Bocşa din judeţul nostru, chiar dacă mai sunt şi Copăcele şi Anina fără primari. Se pare că acestea două din urmă vor avea alegeri după ce instanţa se pronunţă în privinţa ordinelor prefectului, atacate în instanță de foștii primari.
La Bocşa vor fi alegeri numai pentru primar, asta după ce fostul primar, Emanuel Dănilă (PNL), a demisionat, iar apoi s-a sinucis. La ora actuală, oraşul este condus de un viceprimar cu atribuţii de primar, în persoana liberalului Sorin Perian, şi de consilierul cu atribuţii de viceprimar, Mirel Pascu.
La alegerile din iunie, din ce ştim până acum, vor candida Mirel Pascu, din partea PSD, şi Eugen Cismăneanţu ca independent. PNL face sondaje, în sondaj fiind incluşi prefectul Cristian Gâfu, primarul de Măureni, Brian Filimon şi actualul viceprimar Sorin Perian.
JCS-Nina Curiţa