REȘIȚA – …în 8 mai 2021, s-au împlinit 155 de ani de când tânărul principe Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen, venind pe calea apei, dinspre Baziaşul Caraş-Severinului de azi, intra în România.
Cu o identitate falsă de elveţian (Karl Hettingen, pentru a evita conflictul cu habsburgii), Karl von Hohenzollern-Sigmaringen îşi continuă drumul pe Dunăre tot cu vaporul, spre Giurgiu, ca două zile mai târziu, în 10 mai 1866, să ajungă în Bucureşti, capitala unde a fost învestit ca domnitor sub numele de Carol I. Avea să stea la cârma ţării 48 ani, cea mai lungă perioadă din istoria naţională, mai întâi ca domnitor al Principatelor Unite, iar apoi ca primul rege al României, fiind monarhul sub care noul stat şi-a cucerit independenţa şi a intrat pe drumul modernizării. Urmat îndeaproape de Brătianu, Carol a pus piciorul pe pământul românesc în ziua de 8 mai 1866, la ora 16.45. Când a păşit prima oară pe teritoriul României, Carol I a rostit următoarele cuvinte: „Punând piciorul pe acest pământ sacru, m-am şi făcut român“. Şi aşa a fost. Un român mai român decât unul născut aici, un om de stat adevărat, aşa cum România nu cred că o să mai aibă.
Cu modestie, inteligenţă, disciplină, hotărâre, moralitate neştirbită, exact ce lipseşte azi tuturor celor care ne conduc, Carol I a reuşit să finiseze mentalităţi, să modernizeze o ţară căreia i-a netezit drumul spre viitor, gândindu-se mereu la generaţiile ce vor urma. Cine mai face asta azi? Dacă ne uităm la tabloul celor ce conduc România de peste trei decenii ne apucă tristeţea, iar oftatul este unul adânc… Cine se mai gândeşte la viitor, cine mai dă un echilibru fie el şi al prezentului acestei Românii? Carol I a trecut prin diverse lupte şi neînţelegeri politice, doar mentalităţile meschine ale românilor s-au transmis, astea le-am tot moştenit din plin. Însă le-a învins. Avea un ţel, iar moralitatea de care am amintit mai sus îngenunchea ambiţiile urâte ale celor din jur. Azi, moralitatea cui mai poate străbate ambiţii şi jocuri ce nu aduc vreun bine acestei ţări?
De fapt, acum încercam să fac o comparaţie. Încercare eşuată… Nici nu ştiu de ce am încercat, pentru că nu am pe cine din vremurile de azi să compar cu Carol I. De ani de zile, o pleiadă de capete luminate se chinuie să schimbe Constituţia; regele Carol I a făcut-o pe prima, legea fundamentală fiind o prioritate pe care a realizat-o în câteva luni. A construit podul de la Cernavodă şi primii kilometri de cale ferată. Azi câte poduri trainice se mai construiesc? Un podeţ proaspăt ridicat trebuie refăcut după cel mult doi ani, ce să mai vorbim de un pod care să dăinuie peste un secol? Iar căile ferate le închidem, le dezafectăm şi ajung la fier vechi. Despre ce construcţii mai vorbim?
Nu îl ridic pe Carol I de pe tron în slăvi, departe de mine gândul să-l văd perfect. Scoţând în evidenţă câteva dintre realizări, nu ar fi corect să nu spun că tot în timpul domniei sale au avut loc afacerea Strousberg sau răscoala din 1907. Ca orice om a făcut şi greşeli al căror judecător însă este istoria. Eu am vrut doar, într-o Românie în care totul este pentru politicieni și nimic pentru țară, să amintesc de ziua de 8 mai și de ziua de 10 mai, în cinstea omului ce și-a trăit viaţa după principiul: „Totul pentru ţară, nimic pentru mine“.
JCS-Nina Curița