CARAŞ-SEVERIN – Asta susţine preşedintele Consiliului Judeţean, Romeo Dunca, după ce în spaţiul public au apărut mai multe afirmaţii cum că Lavinia Filip pleacă după ce au fost distribuiţi banii către primării!
„Se spune că doamna director economic și-a dat demisia din cauza mea şi de teamă să nu intre la pușcărie după presiunile mele de a trece o altă alocare către primării decât cea inițială. Nimic mai fals. Doamna Filip este o pierdere pentru instituție și dorința acesteia de a-și schimba complet modul de viață şi orașul de domiciliu (conform informării prin viu grai) vine din motive personale şi mi-a fost transmisă cu multe săptămâni înaintea ședinței în cauză. Imediat după întoarcerea acesteia din concediul medical ca rezultat al Covid 19. Data în care am semnat cererea de demisie este anterioară ședinței cu pricina şi a stat nesemnată mai multe zile din dorința de a o face să revină asupra ei“, a spus Romeo Dunca.
Preşedintele Consiliului Judeţean a mai explicat încă o dată alocările de bani către primăriile din judeţ: „Sunt acuzat că am distribuit banii doar pe criterii politice.
Știu şi înţeleg că în mandatul trecut primăriile, altele decât cele PNL, au primit în mod cumulat după un întreg mandat mai mult procentual față de merit luat după culoarea politică a întregului județ. Acest lucru era să se întâmple și în acest an. Sesizările unor edili, printre altele, au corectat această eroare“, a precizat Romeo Dunca.
Potrivit şefului judeţului, la prima alocare PSD, PRO România şi PMP, deşi reprezintă doar 41% din opţiunea alegătorilor în județ, au primit 51% din bani, iar primăriilor PNL, cu 58 % din alegători le-au revenit 49% din sume.
„Abia acum cu 58% PNL şi 59% din bani alocare, respectiv 42% PSD şi ceilalți, 41% alocare, consider că s-a îndreptat aceasta eroare venită din obișnuința celor din PSD de a împărți în favoarea celor agreați. Compensarea nedreptății ultimilor ani nu se poate realiza la o singură distribuire, având diferențe de un singur procent la alocarea in cauză. Din acest motiv acum analizăm modul de calcul pe întregul exercițiul 2016-2020, urmând ca până la încheierea mandatului meu să echilibrăm socotelile ținând cont, bineînţeles, de faptul că toate UAT-urile au proiecte de susținut și banii oricum nu sunt suficienți“, a mai spus preşedintele CJ.
Proiectul cu noua alocare a fost semnat de directoarea economică? „Da, susţine Romeo Dunca. Faptul că nu ar fi fost semnat este o altă dezinformare crasă, făcută cu rea intenție. Domnul Popovici a fost informat personal când a luat-o razna în supoziții cu aceeași inepție. Dovada e chiar comunicatul oficial şi data scrisă negru pe alb de pe platforma de informare a Consiliului Judeţean“.
JCS-Nina Curiţa