REŞIŢA – Iubitorii teatrului se vor bucura, după mulţi ani, de o piesă clasică de Cehov, iar după mai multe luni de restricţii, de o premieră în sala de spectacole!
Întrucât incidenţa cazurilor de Covid-19 la Reşiţa a scăzut simţitor, cumulată în ultimele 14 zile ajungând la 1,84 la mia de locuitori, ceea ce înseamnă 155 de cazuri, s-a dat liber la teatru. Nu de tot, la o treime din capacitatea sălii de spectacol, adică 50 de locuri. Iubitor de teatru, publicul reşiţean e dornic să-i vadă din nou jucând pe actori, online-ul neavând virtuţile live-ului face to face, care dezvăluie emoţia şi descătuşează energiile de o parte şi de alta a scenei.
Vineri, 12 februarie şi sâmbătă, 13 februarie 2021, de la ora 19.00, cei care vor merge la teatru vor avea prilejul să-i vadă în prima producţie din acest an – „Cerere în căsătorie“, după Cehov, un spectacol realizat de regizorul Sandu Grecu din Chişinău. În distribuţie sunt Rusalina Bona, Ana-Maria Cizler, Robert Danci, Marius Tudor, Eugen Pădureanu și Sorin Fruntelată, o parte dintre actori participând la conferinţa de presă de dinaintea premierei, emoţionaţi că după mai multe luni vor juca cu public.
Despre colaborarea cu regizorul Sandu Grecu, managerul Teatrului de Vest Reşiţa, Florin Gabriel Ionescu, a precizat: „Este o colaborare cu atât mai importantă cu cât Domnia Sa reprezintă aici Moldova, Chişinăul, este directorul Teatrului Naţional Satiric Ion Luca Caragiale din Chişinău şi preşedintele Uniunii Teatrale din Republica Moldova, a UNITEM-ului. Ne face onoarea de a regiza un Cehov, demult îmi doream un Cehov, de aceea îi mulţumesc că a acceptat şi ne-a onorat cu prezenţa la Reşiţa“.
Iar regizorul Sandu Grecu a avut numai cuvinte de laudă pentru trupa reşiţeană,: „Este mai mult decât o simplă montare, este şi un schimb pentru mai multe proiecte între Chişinău şi Reşiţa. Pe lângă schimburile de spectacole mai sunt şi schimburile de turnee pe care le vom efectua în această stagiune cu teatrul din Reşiţa, care va veni la Chişinău, şi noi vom veni aici, la Reşiţa, cu spectacolele noastre. Sper ca această colaborare să ajute nu doar nouă, creatorilor de teatru, ci şi spectatorului. În acestă lună de colaborare, în relaţiile care s-au produs aici, la Reşiţa, cu actorii, vreau să confirm că teatrul din Reşiţa este un teatru foarte serios, cu o trupă foarte dotată, profesionistă. Este printre teatrele care trebuie observate atât în plan naţional cât şi internaţional, sunt actori care au de spus multe. În ceea ce se numeşte produs teatral vreau să felicit Reşiţa cu această trupă şi acest minunat director care, atât cât văd eu din politica repertorială, este un teatru de succes atâta timp cât există dragoste pentru teatru“.
Au participat la conferinţa de presă şi trei dintre actorii distribuiţi în acest spectacol. Ana-Maria Cizler: „Repetiţiile au fost lejere şi datorită blândeţii lui (a regizorului – n.r.), este un regizor foarte meticulos şi atent, lucrurile au ieşit foarte bine. Eu m-am întâlnit cu personajul Elena Popova, alături de Eugen Pădureanu, un alt actor care a părăsit teatrul reşiţean, dar care s-a întors de această dată, fiind partenerul meu, Grigori Simonov“.
Marius Tudor a spus că deşi a mai jucat o producţie Cehov, însă nonverbal, neavând replici, de data aceasta teatrul reşiţean a avut norocul să câştige anumite elemente specifice teatrului rusesc: „Noi nu punem accent pe aşa ceva, regizorul Sandu Grecu fiind o personalitate culturală, e şi profesor la Universitatea din Chişinău, vine cu o viziune proaspătă şi autentică, care ne-a aşezat pe fiecare acolo unde ne e locul“.
Emoţionată să reîntâlnească publicul faţă în faţă, simţindu-se ca în anul III, la spectacolele de licenţă, Rusalina Bona s-a redescoperit: „Îmi place să lucrez într-un spectacol acolo unde lucrurile sunt curate, adică nu e haos, ştim ce avem de făcut. Am descoperit alte lucruri despre mine, deşi personajul nu pot spune că mi-e chiar străin, fiindcă m-am mai întâlnit cu personaje cu un asemenea caracter“.
Nu ne rămâne decât să mergem la teatru, însă precizăm că biletele nu se pot achiziţiona online, ci doar la casa de bilete, asta pentru că e necesar graficul locurilor pentru plasarea în sală a spectatorilor, în număr limitat, respectiv 50. Preţul unui bilet este de 10/20 lei.
JCS-Alexandra Gorghiu