CARAŞ-SEVERIN – Un consilier OJFIR a pretins suma respectivă, adică jumătate din banii europeni pe care agricultorul trebuia să-i mai primească, sub ameninţarea că altfel va trebui să dea înapoi tot ce a încasat până atunci. Ulterior şi-a tăiat din pretenţii, fiind prins în flagrant, când încasa 15.000 de lei!
Procurorii DNA au dispus, în 25 noiembrie, reţinerea pentru 24 de ore a unui consilier din cadrul Oficiului Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale Caraș-Severin, pentru luare de mită. Potrivit anchetatorilor, „în perioada septembrie – 24 noiembrie 2020, în contextul unui control pe teren, Martin Ianăș Niagu i-ar fi cerut unui agricultor (martor în cauză) 5.000 de euro, reprezentând jumătate din banii pe care agricultorul trebuia să îi primească drept ultimă tranșă de plată în cadrul unui proiect finanțat cu fonduri europene prin măsura «Tânărul Fermier». În schimbul banilor, funcționarul din instituția care gestionează fonduri europene s-ar fi angajat să deconteze ultima tranșă de 10.000 de euro, iar în plus, a lăsat să se înțeleagă că, în caz de refuz, va face demersuri ca instituția să considere că proiectul nu a fost implementat, ceea ce ar fi obligat agricultorul să restituie toți banii pe care îi primise anterior în cadrul proiectului. Ulterior, Martin Ianăș Niagu și-ar fi diminuat pretențiile la o treime din ultima tranșă, respectiv 3.350 euro“.
Aşa s-a ajuns ca, în 24 noiembrie, funcţionarul OJFIR să primească suma de 15.000 lei de la agricultor, pentru a-i deconta ultima tranșă aferentă proiectului finanțat din fonduri europene, fiind surprins în flagrantul organizat de procurorii DNA, la care au participat şi ofiţeri de poliţie de la DGA. Urmează să fie prezentat Tribunalului Timiș cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
JCS-Antoniu Mocanu