REȘIȚA – Iubim ploaia, dar folosim umbrela când mergem prin ea; iubim soarele, dar mereu căutăm o umbră când el strălucește; iubim vântul, dar închidem fereastra când bate; iubim tot ce este frumos, dar evităm cumva să fim și noi mereu frumoși; iubim visele, dar renunțăm repede la ele, ne plac amintirile, dar evităm să ni le facem.
Cum ar fi viaţa noastră fără oameni speciali, dorinţe, amintiri adevărate? „Noodles, în viață nu rămânem decât cu amintirile“! Vă amintiți celebra replică din filmul „A fost odată în America“, spusă lui Noodles (personaj interpretat de Robert De Niro) când intră în cabina unei faimoase actrițe de la Hollywood pe care o iubise fără speranță toată viața. O scenă în care regretele păreau că trec dincolo de ecran…
Gândiţi-vă de câte ori închidem ochii, la finalul multor zile, şi nu vizualizăm nimic care să ne facă să zâmbim. De ce? Pentru că în acele zile nu am avut momente în care să evadăm din obişnuinţă. Nu ne facem amintiri pentru că nu avem timp, pentru că nu îndrăznim, pentru că nu vrem. Sigur că nimeni nu stă să îşi clădească toată ziua amintiri, este adevărat şi că avem nevoie mai mult de vise decât de amintiri, dar fiecare zi din viaţa noastră ar trebui să aibă o clipă specială. Oricum, nu ne aducem aminte de toate zilele, ci doar de anumite clipe: acelea în care am înrămat fărâme de viaţă.
Fiecăruia ni se întâmplă ca umbrele unei tristeţi să fie alungate de o bucurie trăită, o clipă de singurătate să o alungăm cu amintirea unei mângâieri, o teamă anume să o risipim cu ajutorul curajului pe care ni l-a insuflat cândva cineva. Fiecăruia ni se întâmplă să fim într-un loc care să pară gol pentru ceilalţi, dar care să ne spună suficient cât să ne detaşăm. Se poate întâmpla ca paşii pe un covor de frunze uscate să fie pentru tine o simfonie, în timp ce pentru ceilalţi doar zgomot sau nimic. Ne păstrăm amintirile în locuri şi momente, în imagini şi sunete, în chipuri, atingeri şi îmbrăţişări, în timp şi în prezent. Le păstrăm în suflet, de aceea nu dispar. Şi ele sunt precum bijuteriile: adevărate sau false, de aceea ar trebui să avem grijă să fie cât mai multe adevărate. Nu ni le fură nimeni, oricât ar fi de strălucitoare. De aceea spun că amintirile ne aparţin întru totul. Nu am putea trăi fără ele, respiră prin noi din copilărie şi până când mâine devine şi el un trecut. Toți avem nevoie de amintiri care luminează privirile, de amintiri îndrăznețe care să ne ducă în doruri ce nu se pot povesti, de amintiri adevărate, din acelea ce apropie distanţe şi umplu goluri. Nu fug şi nici nu ne încarcă, doar ne fac mai ușoară efemeritatea şi ne ajută să vedem ce am devenit. Şi oricât ne-am schimba noi sau ceilalţi, ele rămân neschimbate.
Să-i smulgem Timpului petale și să le facem amintiri! Altfel cum am vedea iarna culoarea trandafirilor?
JCS-Nina Curița
FOTO: Pinterest
