Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEȘ – Înființarea postului de administrator public la Caransebeș a fost un bun prilej pentru consilierul local Aurel Păsat (PMP) să dea pentru câteva minute emoții colegilor din Grupul 10 (PSD-PRO România-PMP), majoritatea care a preluat frâiele în legislativul local!

Totul a pornit de la reînființarea funcției de administrator public, sau city manager, post pe care cei de la PSD îl vizează. Păsat a cerut în plenul ședinței ca funcția să fie ocupată prin concurs, asta deși Codul Administrativ nu prevede așa ceva. Iar un eventual concurs ar însemna o perioadă mai lungă și nu o numire rapidă, așa cum își doresc social-democrații. „Vă rog să-mi dați voie să propun un amendament: pentru mai multă transparență, această funcție contractuală de administrator public aș dori să fie ocupată prin concurs! Accentuez și insist ca amendamentul meu să fie supus votului, deoarece Codul Administrativ nu prevede în mod expres concurs”, a spus consilierul PMP.

În primă fază, a fost de acord cu acesta chiar și președintele de ședință, Ilie Iova (PSD), care i-a explicat lui Păsat că „funcția de administrator public, prin lege, este o funcție care se ocupă doar prin concurs. Rugămintea mea e aceeași cu a dumneavoastră, în sensul că trebuie mediatizat foarte bine acest concurs, în așa fel încât doritorii să participe la acest concurs și cel mai bun să câștige. Mi se pare absolut firesc și legea nu permite decât în aceste condiții”.

Secretarul general al municipiului, Ana Bratu, a spus însă că, potrivit legii, nu este nevoie de concurs, ci doar de dispoziție a primarului, iar ceilalți consilieri, fie de la PSD, PRO România, USR sau chiar PNL au încercat să-i explice colegului de la PMP că un amendament și o hotărâre de consiliu local nu sunt mai puternice decât o lege. „Nu putem adăuga la lege. Nu cred că are rost să adăugăm noi alte proceduri decât cele prevăzute deja de lege, nu poți să vii cu un amendament care nu respectă legea”, a declarat și liderul Grupului 10, social-democratul Petru Schinteie, în timp ce Dragoș Curelea (USR) a punctat că deși este pentru organizarea de concursuri în toate funcțiile, numirea administratorului public se face prin dispoziție a primarului. „Singura condiție care ar trebui respectată e ca noul administrator public să aibă studii economice, administrative, juridice sau tehnice”, a adăugat Curelea.

A intervenit și primarul Felix Borcean, care le-a prezentat consilierilor locali un răspuns oficial primit de la Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, cerut tocmai pentru că legea este interpretabilă și nu-l obligă pe primar să numească direct administratorul public: „Numirea se face prin dispoziție a primarului și nu prin concurs, spun cei de la MLPDA, dar e doar o interpretare a lor. Aș dori să aflu o opinie juridică consolidată dacă e imperativ să fie numit de către primar sau există posibilitatea să faci concurs”. Iar opinia juridică a venit tot de la secretarul general al municipiului, potrivit căruia „prevederile legii sunt imperative”.

Acestea fiind zise, președintele de ședință, care între timp se lămurise în ce privește noile reglementări din Codul Administrativ la capitolul administrator public, a supus la vot proiectul în varianta lui inițială, fără amendamentul colegului de la PMP. Iar proiectul prin care se reînființează postul de city manager, dar și cel de consilier personal la cabinetul viceprimarului, a fost votat. Inclusiv de Aurel Păsat!

JCS-R.M.