CARAȘ-SEVERIN – Directorul de la Drumuri Județene Caraș-Severin nu a mai așteptat să fie demis de noul președinte al Consiliului Județean, Romeo Dunca, și a plecat singur, solicitând încetarea raportului de muncă cu data de 3 noiembrie!
Dunca îi ceruse lui Gabriel Stika imediat după ce a câștigat alegerile să demisioneze, nemulțumit fiind de Direcția de Drumuri Județene Caraș-Severin, instituție pe care a considerat-o un simplu intermediar. „Este un simplu intermediar între Consiliul Județean și companiile care realizează lucrări de întreținere și reparații. Nu are o secție de drumuri, nu are bază de întreținere, nu are nici măcar un singur utilaj în dotare sau un muncitor care să facă muncă fizică pe rețeaua de drumuri județene. Această direcţie este doar o modalitate prin care Consiliul Județean evită să își asume anumite responsabilități. O să desființăm acest ombilic intermediar”, spunea Dunca la finalul unei întâlniri cu Gabriel Stika.
Mai mult, noul șef al CJ i-a reproșat acestuia și că din calitatea sa de șef al DDJ CS contracta lucrări cu fosta firmă unde fusese angajat, pe care tot Direcția de Drumuri Județene le verifica și apoi le plătea.
Fostul de acum șef al drumurilor județene Gabriel Stika spune însă că nu e vorba de nicio demisie: „Actul depus de mine nu este demisie, este o solicitare de încetare a raportului de muncă prin acordul părților. Este cu totul altceva decât demisia. Nu am avut niciun motiv moral sau profesional de a demisiona”!
Stika era directorul de la Drumuri Județene Caraș-Severin din 2017. Locul acestuia va fi luat pentru moment de Florin Nedelea, care a mai ocupat această funcție, temporar, înainte de numirea lui Stika.
JCS-N.C.