Caraş-Severin, Romania

MĂURENI – Un bărbat de 63 de ani din Măureni a fost reținut noaptea trecută pentru abominabila faptă de care este acuzat că ar fi comis-o asupra fetiței vecinilor!

Potrivit Poliției județului, ieri, 16 octombrie, în jurul orei 18.30, mama fetiței a apelat la 112, reclamând faptul că un vecin ar fi încercat să o agreseze sexual pe fiica acesteia în vârstă de 9 ani. Polițiștii, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Reșița, au întocmit acte premergătoare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de agresiune sexuală și continuă cercetările în acest caz.

Este pentru a doua oară în 2020 când la Măureni se înregistrează o infracțiune de acest gen. În luna iunie, un bărbat de 39 de ani, din Măureni, a fost arestat preventiv  pentru 30 de zile, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de viol asupra unei fetițe de 6 ani.

JCS-A.M.