ZORLENŢU MARE – Sub anonimat, am primit la redacţie filmări şi fotografii care îi surprind pe localnici huiduindu-i pe neaveniţii care au primit peste noapte vize de reşedinţă!
Oamenii din Zorlenţu Mare s-au adunat în faţa Primăriei, revoltaţi că în comună au venit cu maşinile zeci de flotanţi, care au primit viză de reşedinţă doar pentru votul din 27 septembrie. Ei au început să-i huiduie pe noii veniţi, spunându-le să plece acasă, de unde au venit, unii locuitori făcând poze şi filmări pe care să le trimită redacţiilor mass-media. Cei vizaţi au început, la rândul lor să-i înjure pe localnici, forţele de ordine încercând să liniştească spiritele, îndepărtând grupurile agitate.
Am primit şi noi la redacţie asemenea filmări sub anonimat, persoana respectivă povestindu-ne că istoria cu voturile cumpărate pe vize de reşedinţă se repetă, iar localnicii s-au cam săturat: „Şi în 2016 au fost multe probleme în legătură cu alegerile locale. S-au făcut vize de flotant pe bani frumoşi pentru cineva care ar vrea să câştige alegerile şi n-are cum fără aceşti flotanţi. Au venit ţigani care nu au fost niciodată în Zorlenţu Mare. Au închiriat maşini de Bucureşti, de Ilfov, şi au venit din alte ţări ca să voteze. Oamenii au fost să blocheze drumul dintre Brebu şi Zorlenţu Mare ca să nu mai treacă maşini cu flotanţi, dar au fost îndepărtaţi de forţele de ordine, fiindcă legea spune că n-ai voie să blochezi un drum public. Poliţia e în sat încă de sâmbătă, dar zic că n-au ce să le facă, dar să bagi într-o casă 40 de flotanţi e prea mult. În 2016 au fost iar probleme cu buletinele false şi cu banii în buzunar“. Oamenii arată cu degetul spre fiul fostului edil.
„În localitatea Zorlențu Mare a fost constituită o zonă specială de siguranță publică, în care au fost angrenate peste 50 de efective de poliție și jandarmerie, cu scopul de a asigura ordinea și siguranța publică și a preveni faptele antisociale, informează Alina Boeru, purtătorul de cuvânt al Poliţiei judeţului. În urma analizelor efectuate pe indicatori de risc, au fost planificate în zonă și executate misiuni cu efective mărite de jandarmi, polițiști și luptători de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale Caraș-Severin, inclusiv efective din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Timișoara. Pe parcursul zilei, efectivele aflate la fața locului au acționat cu promptitudine pentru aplanarea mai multor situații conflictuale izbucnite în mod spontan între cetățenii care așteptau în fața secției de votare pentru a-și exprima dreptul la vot, organele de ordine publică aplicând cinci sancțiuni contravenționale în valoare totală de 6.000 de lei, în cazurile în care s-au constatat încălcări ale legii“.
JCS-Alexandra Gorghiu