CARAŞ-SEVERIN – Asta ne-a spus senatorul Eugen Teodorovici, după ce şi-a anunţat candidatura la şefia PSD, viitorul posibil preşedinte al social-democraţilor spunându-ne că este convins că se va înţelege foarte bine „cu preşedintele Silviu Hurduzeu şi echipa condusă de dânsul, iar deciziile privind organizaţia cărăşeană le va lua doar domnul preşedinte“!
Eugen Teodorovici și-a anunțat, duminică, în mod oficial, candidatura la șefia PSD. Acesta spune că viitorul lider al partidului trebuie să fie și viitorul premier al României, după câștigarea alegerilor parlamentare. Senatorul critică conducerea partidului din care face parte, spunând că timp de 9 luni a stat „degeaba“ în opoziție, formațiunea politică fiind mai jos în sondaje chiar și față de europarlamentare. Teodorovici spune că „nu poți da din coadă pe lângă președintele Iohannis, în timp ce acesta calcă în picioare PSD“. „Nu este o competiţie între mine şi alţi colegi din PSD, ci o alternativă pentru schimbarea PSD. Partidul Social Democrat trebuie să fie un exemplu al schimbării din toate punctele de vedere. M-am lansat singur, fără liste, şi cred că nu am sfidat limita bunului simţ. Voi merge în teritoriu şi voi discuta cu toate organizaţiile pentru a le vorbi despre ceea ce vreau. Eu, ca ministru al Finanţelor, am avut cele mai multe alocări către administraţiile locale pentru orice comunitate, iar dacă cineva are să îmi reproşeze ceva eu îmi asum reproşurile“, ne-a precizat Teodorovici.
Senatorul Eugen Teodorovici a adăugat că o să ajungă şi în Caraş-Severin:. „Sigur că voi veni şi la domnul preşedinte Silviu Hurduzeu, să discut cu dânsul, cu domnul Crina, cu toată organizaţia, să le prezint proiectul meu. Am fost mereu un om de echipă şi dânşii ştiu asta. Orice decizie politică va fi lăsată la latitudinea domnului Hurduzeu şi a echipei sale, iar eu nu voi face vreun lucru lipsit de transparenţă. Şi să vă mai spun ceva: eu am origini cărăşene, sârbo-cărăşene, acolo pe Clisura Dunării, dar când vin în judeţ voi spune mai multe“.
„E foarte bine că am origini sârbo-cărăşene-bănăţene-române. Sunt mândru de ele, de străbunii mei. Ca om, ca cetăţean, ca senator al României şi din orice poziţie ocupată, ce-i drept vremelnic, vreau să fac cât mai multe lucruri bune pentru toate zonele ţării. O să ajung şi pe Clisura Dunării, în Caraş-Severin, iar gândurile şi ceea ce simt atunci le voi dărui alor mei. Poate le simt paşii de o parte şi de alta a Dunării…“, ne-a mai declarat, în exclusivitate, Eugen Teodorovici.
JCS-Nina Curiţa