REȘIȚA – În urmă cu câteva zile ni s-a oferit nouă „micilor jurnalişti din judeţ” – ca să cităm textul cu pricina – tocmai „privilegiul” de a trebui să îngurgităm o mostră de „obiectivitate”, „detaşare” şi „profesionalism” jurnalistic ce înfierează, cu vehemenţă, contractele de promovare media!
Lăsând deoparte faptul că articolul este plin de inepții, pe mine mă amuză când cineva se joacă de-a presa, cum este cazul autorului articolului, dar mai ales cu presa, cum este cazul celor care plătesc pentru astfel de spectacole ieftine.
Să nu fiu înţeleasă greşit. Nu este nicio problemă să discutăm şi despre aceste contracte! Dacă asta e doleanţa, de ce nu? La Jurnal și CAON este vorba doar de trei contracte mai acătării avute cu instituțiile publice. Trei. Atât. În rest, profesionalismul și obiectivitatea au fost criteriile pentru care ne-au ales cei care se promovează prin noi, fie că e vorba de firme sau instituții. Dar dacă tot dezbatem, este etic să spunem tot adevărul, de la început şi până la sfârşit, pentru că, ştim cu toţii, adevărul spus pe jumătate este mai grav decât o minciună! În consecinţă, ar fi corect să pornim cu începutul…
În această primă „repriză”, hai să vedem cine e, de fapt, lupul moralist care face pe justiţiarul în presă sub blana de oaie a jurnalistului de investigaţie? Aflăm de la începutul poliloghiei lui că: „Rostul unui jurnalist este acela de a privi lumea şi de a ne comunica opiniile sale despre anumite fapte sau întâmplări, din acest motiv îl putem compara pe ziarist cu un magistrat, iar dacă trăieşte din banii plătiţi de cineva nu înseamnă decât o pervertire a lucrurilor – până la urmă este o corupţie la fel de periculoasă ca aceea din sistemul medical ori din justiţie.”
Ce pretenţie de credibilitate mai poate avea un „jurnalist” pe care ar trebui „să-l comparăm cu un magistrat”, dar care, în realitate, îşi jigneşte colegii de breaslă şi munca lor deopotrivă cu tot felul de comparaţii? De când până când „un magistrat” cu veleităţi de campion al corectitudinii şi al imparţialităţii îşi coboară discursul şi aprecierile la adresa colegilor la nivel de maidan?
S-avem pardon! S-a omis ceva important. Să vă uitaţi în propria oglindă! Înainte ca un jurnalist să privească lumea, trebuie să aibă demnitatea şi onoarea de a şti să se privească în oglinda lui proprie! De ce?! Pentru că doar aşa îşi poate răspunde, cu onestitate, la o întrebare fundamentală de care depinde esenţa deontologiei lui profesionale: scrie ceea ce scrie pentru că aşa îl îndeamnă conştiinţa sau, până să îl îndemne, mai intervine, în prealabil, şi o muză discretă care îi închiriază vocaţia în schimbul a te miri ce…
Şi ca să nu ne îndepărtăm de prolog, mai aflăm că scriitorul de blog este vizibil deranjat de „tot felul de fiţuici cu apariţie în mediul virtual” care sunt plătite de primării sau de preşedinţi de consilii judeţene care „din banii publici îi hrănesc pe micii jurnalişti din judeţ”. La acest segment sunt câteva aspecte de bun simţ la care, suntem convinşi, nici măcar o hienă hămesită nu are curaj să poposească pe durată lungă pentru a reflecta cu gura închisă…
Dacă tot ne legăm de X, Y sau Z publicaţie şi ne permitem să spunem despre ele că sunt „fiţuici”… ele sunt aşa comparativ cu ce? Cu ceea ce avem noi? Dacă facem comparaţie cu ceea ce avem noi, atunci se impune din nou privitul în oglindă… pentru a vedea unde se cuvine, de fapt, să se pună ghilimelele…
Dacă tot se spune despre presa locală faptul că „reprezintă o afacere pentru cei care au interese politice”, îl invităm pe cel în cauză să se apropie cu mult curaj de „fiţuici” şi să citească mai în profunzime textele… Oare ceea ce se face pe plan local nu are chiar nimic frumos şi constructiv? Nu merită chiar niciun suport?
Dacă ajungi să ai bani plătiţi de cineva… asta nu mereu înseamnă o pervertire a lucrurilor. Nu toată lumea fură, după cum, tot la fel, nu toată lumea îşi închiriază vocaţia pentru venituri de moment… Aceasta este, într-adevăr grav, dar e ceva şi mai grav decât atât… să faci şi să scrii ceea ce îţi dictează alţii în detrimentul propriei tale conştiinţe doar în speranţa că primești suficient pentru perioada în care îţi permiţi „luxul” să scapi doar castrat profesional…
Înainte să tăiem cu bisturiul naraţiunii prin „labirintul” contractelor făcute de unii, e bine să rămânem mult timp în faţa oglinzii… iar dacă acolo nu apare decât „Albă ca Zăpada” atunci poate înţelegem şi de ce piticii au rămas mereu pitici…
JCS-Nina Curița
SURSA FOTO: PINTEREST
