MOLDOVA NOUĂ – În această săptămână s-a cam dat peste cap viaţa în orașul din Clisura Dunării, dar lucrările de modernizare sunt asumate de administraţia locală şi aşteptate de locuitori!
Terenul pentru şantierele de lucru a fost pregătit încă de săptămâna trecută, când primarul Adrian Torma i-a anunţat pe cetăţeni că vor începe lucrările de asfaltare în oraş. Este vorba de trei proiecte importante, respectiv asfaltarea parcării din Centrul Civic, între blocul 2, 24A şi 3, cu o suprafaţă de 963 mp, a parcării din zona Piaţa Agroalimentară, Centrul de Afaceri, acces bloc 35 şi acces DN 57, cu o suprafaţă de 2600 mp şi a parcării şi acces bloc 3A, cu o suprafaţă de 2630 mp. „Ne-am propus să terminăm lucrările în aproximativ 30 de zile, a confirmat edilul, dar ne pot încurca chestiuni tehnice. Am ales cele trei zone, fiindcă sunt zonele cele mai apropiate de centrul oraşului, o parte în zona blocului 3A, o parte în zona Pieţei Agroalimentare, zone tranzitate şi nereabilitate de foarte mulţi ani, de la Revoluţie nu s-a făcut o reabilitare serioasă. Practic, se vor crea vreo 80 de locuri de parcare. Ele existau, dar nu erau deloc marcate, fiecare parca, pur şi simplu, pe unde apuca“.
Potrivit contractului semnat cu firma constructoare STRABAG SA, ordinul de începere a lucrărilor este pentru astăzi, 14 mai 2020, termenul de execuţie fiind de 30 de zile, care va fi respectat în funcţie de condiţiile meteo sau unele probleme tehnice. Oamenii s-au bucurat şi i-au felicitat pe cei ce conduc destinele oraşului, colaborând în vederea degajării terenurilor de autoturisme pentru organizarea şantierelor. „Vom mai asfalta parcarea dinspre zona Centrului Comercial din centrul oraşului şi parcarea de la blocul 3A, a mai precizat primarul Adrian Torma, care este adiacentă liceului şi Centrului Comercial din zona blocului turn. Valoarea lucrărilor pentru toate cele trei parcări este de 460.000 lei, plus TVA, costurile fiind suportate din bugetul local, pentru care au votat toţi consilierii“.
Un prim pas în sensul de a mişca lucrurile îl simt, cu siguranţă, şi cei care locuiesc în oraşul din Clisura Dunării, ba mai mult, primarul intenţionează să mai scoată de la naftalină şi alte locuri de parcare: „Noi mai avem pregătite documentaţii pentru încă 77 de locaţii pentru parcări, pe care eu am vrut să le fac încă din 2017, dar neavând buget n-am mai putut să le scot de la naftalină. Nefiind sigur că voi avea în bugetul local bani suficienţi, pentru că bugetul local ţine de două componente, adică ce vine din încasări şi ce vine de la Guvernul României, nu pot promite încă nimic. Astăzi arată bine bugetul, dar în trei luni pot să ne scadă încasările şi de la Guvern să ne scadă sumele, iar eu nu voi putea să duc la bun sfârşit ceea ce mi-am propus“.
Programul de modernizare a oraşului este, aşa cum a scris Torma, dealtfel, pe pagina sa de socializare, un plan asumat, cetăţenii trebuie să aibă doar răbdare, fiindcă toate se vor face step by step, în ordinea priorităţilor şi în funcţie de resursele bugetare.
JCS-Alexandra Gorghiu