REȘIȚA – Federația Română de Fotbal va organiza pe data de 7 mai o videoconferință cu președinții asociaților județene de fotbal, în care se vor discuta variantele pentru încheierea sezonului!
„Se vor discuta situaţiile campionatelor organizate de AJF-uri, adică Liga a IV-a, Liga a V-a şi întrecerile de copii şi juniori. Punctul nostru de vedere, după consultarea cu majoritatea membrilor afiliaţi la AJF Caraş-Severin, este să mergem pe factorul sportiv, să se desfăşoare competiţiile, dar totul depinde de ce se va întâmpla la mijlocul lunii mai, de hotărârile pe care le vor lua autorităţile centrale. Dacă vom avea liber să ne desfăşurăm activitatea sportivă, bineînţeles că şi AJF Caraş-Severin va încerca să reia competiţiile, în special Liga a IV-a şi întrecerile de seniori. După data de 15 mai o să avem întâlniri cu membrii afiliaţi şi împreună cu ei o să decidem ce vom face în continuare. Nu ar fi o problemă ca şi viitoarea ediţie a Ligii 3 să înceapă în luna octombrie, de exemplu. Şi noi am putea să ne terminăm campionatul şi să desfăşurăm jocurile de baraj chiar şi în luna septembrie. Sunt multe zvonuri şi variante. Una dintre ele, agreată şi de Federaţia Română de Fotbal, este ca toate echipele campioane judeţene de Liga a IV-a să promoveze automat, fără meciuri de baraj”, a declarat Viorel Lolea, președintele Asociației Județene de Fotbal Caraș-Severin.
JCS-Ștefan Moraru