ORAVIŢA – Asta pentru că a fost deja demarată procedura de achiziţie, termenul limită de depunere a ofertelor fiind până în data de 21 mai 2020!
Minunea a fost anunţată de cotidianul nostru încă din vara anului trecut, „autobuzele viitorului“ fiind aşteptate cu nerăbdare, atât de către orăviţeni, care vor avea şi ei, în sfârşit, transport public urban, dar şi de turişti.
De curând a fost demarată procedura de achiziţie a patru asemenea autobuze hibrid care să asigure satisfacerea nevoilor de mobilitate urbană cu emisii și nivel de poluare fonică reduse. Managerul de proiect, Cristina Zainea, din cadrul Primăriei Oraviţa, a specificat ce înseamnă pentru oraş aceste autobuze, pentru cetăţeni şi nu numai: „Unul din scopurile acestui proiect este înfiinţarea unui transport public urban pentru decongestionarea oraşului de o circulaţie aglomerată şi nu tocmai sănătoasă. Scopul proiectului în sine este reducerea emisiilor de carbon în oraş. Aceste autobuze hibrid urmează cursul normal al lucrurilor, fiindcă toată lumea merge pe ecologie, reducerea poluării, ş.a. Deci, asta intenţionăm şi noi prin achiziţionarea acestor autobuze performante. Deja am demarat procedura de achiziţie şi aşteptăm ofertanţii, pentru că este o licitaţie deschisă, se urmează întocmai procedura. Termenul pentru depunerea ofertelor este până în data de 21 mai 2020, iar peste câteva luni sperăm să încheiem şi evaluarea, însă nu depinde doar de noi“.
Proiectul „Reducerea emisilor de carbon în oraşul Oraviţa bazată pe investiţii destinate îmbunătățirii mobilității locuitorilor orașului Oravița“ este depus la ADR Vest şi are o valoare totală estimată la 5.952.000 lei fără TVA. Sursa de finanţare este POR/2017/3/3.2/1/7/Regiuni. Vor fi achiziţionate două autobuze de 12 m pentru minimum 90 de călători, din care 24 de scaune şi spaţiu destinat scaunelor cu rotile manuale sau electrice, inclusiv cărucioarelor de copii, cu balustradă laterală amplasată în dreptul geamului. Pe lângă acestea, documentaţia mai prevede achiziţionarea a două autobuze hibrid de 10 m, cu o capacitate de 75 de călători, din care minimum 20 de scaune şi spaţiu pentru cărucioare şi scaune cu rotile.
Tranportul public în comun va asigura tuturor locuitorilor din satele componente și aparținătoare Oraviţei acces la principalele puncte de interes, de serviciu sau personal, din oraș. De asemenea, faptul că nu se va mai circula cu taximetrul, va avea ca efect reducerea costurilor de transport pentru călători.
JCS-Alexandra Gorghiu