CARAŞ-SEVERIN – Asta spune primarul Ioan Popa vizavi de lupta dintre PSD şi Pro România, care ar fi culminat cu recentele chemări la DIICOT ale conducerii judeţene a social-democraţilor!
Cum vede primarul Ioan Popa ultimele demisii din PSD? „Nu prea-mi place să comentez despre partidele oponente nouă, începe edilul. E treaba lor, nu ştiu ce-au făcut. Dacă au greşit, să plătească. Eu ştiu doar că de vreo două ori i-am sfătuit s-o lase mai moale cu deconcentratele astea şi cu «ia-l pe ăla, pune-l pe ăla, asta are, asta n-are, asta e câştigătoare». Mi se pare de prost gust, pentru că dacă nu ne oprim din această poveste, nu vom avea niciodată oameni de calitate în deconcentrate! Un om serios, neafiliat politic, se uită din exterior dacă să vină director la Spitalul Judeţean sau în conducerea vreunui inspectorat şi aşa mai departe, şi ştie că există riscul ca peste 2-3 ani să nu mai fie acolo, nu se înhamă! Uitaţi-vă la mine, am spus din start: am nevoie de 8 ani ca să pot să schimb lucrurile în oraşul ăsta. Nici nu mi-a trecut prin minte că aş putea să fac lucrurile astea în 4 ani, pentru că nici nu sunt Mafalda, nici nu am o baghetă magică. Uitaţi-vă ce se întâmplă cu miniştrii: sunt unii care au stat pe portofoliu 3-5 luni. Nici n-au apucat să afle cum îi cheamă pe ceilalţi de acolo. Oamenii de calitate, cu caracter nu intră! Eu îi sfătuiesc pe toţi, inclusiv pe colegi de-ai mei, s-o lase mai moale cu deconcentratele şi cu schimbatul oamenilor ca pe ciorapi. Nu e ok, nu e în regulă“.
Chiar şi aşa, edilul nu crede că acea chemare la DIICOT are legătură doar cu schimbarea unora din funcţii: „Cred că s-au făcut nişte matrapazlâcuri! Aşteptăm să vedem ce rezultate are ancheta şi cu siguranţă vom afla dacă cineva a băgat mâna în nişte bani pe undeva sau a încercat să facă ceva. Dar e mai mult o luptă care se dă între Pro România şi PSD. Eu le-am spus, din momentul în care au început lupta, că dacă au nevoie de topoare, de securi, de săbii, eu sunt dispus să le mai dau din ale mele, să-şi dea până când cad jos toţi!“.
JCS-Antoniu Mocanu