Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a emis ordinul prin care noul punct vamal, care va fi inaugurat astăzi, va avea suficienți polițiști de frontieră astfel încât timpul de așteptare la trecerea graniței să fie redus cât mai mult.

„Am emis Ordinul Ministrului Afacerilor Interne prin care am repartizat 37 de polițiști de frontieră pentru punctul de trecere Moldova Nouă – Golubac. Astfel, am asigurat acest nou punct vamal cu un număr de polițiști de frontieră suficient pentru ca timpul de așteptare la trecerea graniției să fie redus cât mai mult. Prin operaționalizarea punctului de trecere a frontierei (PTF Moldova Nouă) se va reduce din fluxul existent în celelalte 13 puncte deschise pe granița de Sud-Vest și se va fluidiza circulația persoanelor între România și Serbia. Pentru că astăzi particip la ședința de guvern și nu pot fi prezent la inaugurarea noului PTF, urez mult succes și viață lungă acestei noi porți a prieteniei româno-sârbe. Felicitări Biroului Regional de Cooperare Transfrontalieră Timișoara care implementează proiectul și directorului ADR Vest, domnului Sorin Maxim, coordonatorul care a crezut în această importantă finanțare europeană! Sărbători fericite și La mulți ani cu bine!”, este mesajul ministrului Afacerilor Interne, Marcel Vela.

JCS-Nina Curița