BUCOVA – La Bucova, doar o stradă comunală a rămas cu promisiunea că va fi asfaltată, însă nicio sesizare sau listă cu semnături n-au reuşit să schimbe ceva. Sătul de promisiunile primarului, dar mai ales revoltat că toate străzile au fost asfaltate numai una nu, un cetăţean ne-a scris la redacţie şi ne-a trimis şi poze pentru a reclama faptul că această stradă, care duce la strada principală, le rupe maşinile.
„E un drum comunal care pleacă chiar din șoseaua principală, ne scrie Florin Nadea. Cu greu a intrat microbuzul școlii, se tem să nu-l strice, că-i drumul rău. DN 68 trece prin comună şi toate străzile sunt asfaltate, numai asta nu. Ne rupem mașinile, pot să arăt factura, că am băgat 3.000 lei în maşină, iar în curte 8.000 de euro şi mi-am umplut-o cu noroi. Acum două săptămâni a venit o maşină şi a descărcat pământ galben amestecat cu pietriş, l-am împrăștiat tot noi cu lopețile, dar degeaba. Să-mi spuneți și mie dacă trăim în normalitate la ora actuală, că de 30 de ani ne mint! Plătim impozite mari la Primărie și nu fac nimic“.
Cetăţeanul mai scrie că s-a adresat primarului de nenumărate ori, în urmă cu doi ani chiar a adunat semnături, dar primarul numai promite că face: „Doamne, de câte ori promite că face, dar nimic. Ei nu zic că nu asfaltează drumul şi niciodată n-au zis că nu-l fac, dar niciodată nu-l fac“.
Primarul comunei Băuţar, Romulus Barbescu, îi linişteşte din nou pe cetăţeni şi îi roagă să aibă răbdare, fiindcă de vină e procedura greoaie de implementare a proiectului, care tărăgănează începerea lucrărilor: „Abia acum s-a terminat licitaţia pentru străzile astea comunale. E vorba de 17 kilometri de străzi în comuna Băuţar. E procedura asta care durează. S-a prezentat o firmă la licitaţie, a semnat contractul şi mai trebuie să vină să-i predăm amplasamentul. Dacă timpul mai ţine, se apucă de treabă, însă dacă-i îngheţ nu poate să mai toarne asfalt“.
Alexandra Gorghiu