Caraş-Severin, Romania

Bărbatul care s-a înecat duminică în lacul Cinciş a fost găsit, miercuri, de pompierii hunedoreni.

Astfel, pompierii au găsit trupul bărbatului în apropierea bazei nautice din zona barajului.
„Scafandrii au căutat ieri (marţi – n.r.) în această parte a lacului, însă nu au reuşit să coboare foarte mult, din cauza curenţilor puternici şi a reliefului abrupt. Astăzi, trupul bărbatului a ieşit la suprafaţă, fiind recuperat de către pompieri şi predat medicilor legişti, care vor stabili cu exactitate cauzele morţii. Primele ipoteze indică faptul că acesta s-a înecat”, a declarat colonel Petru Stăncoane, şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă.

Lacul blestemat
Două pachete de ţigări, patru sticle goale de bere şi hainele aruncate undeva pe malul lacului Cinciş. Acestea au fost obiectele pe care le-a găsit o persoană care a trecut, duminică, prin acea zonă. În scurt timp poliţiştii au identificat şi rudele victimei Ioan Gelu V., de 53 de ani, din Teliucu Inferior.

Locul în care bărbatul s-a înecat este acelaşi unde în urmă cu doi ani Cincişul a mai făcut o victimă: Paul Barna, vicecampion naţional la caiac-canoe. Deşi s-au făcut scufundări cu echipe de scanfandri profesionişti, trupul băiatului nu a mai fost găsit. Ieri, tatăl lui Paul a venit într-un suflet să vadă dacă nu cumva a fost găsit fiul său. Bărbatul nu a reuşit şi nu va reuşi să se obişnuiască niciodată cu gândul că fiul lui nu mai este, „l-a înghiţit blestematul ăsta de lac”.

Mihaela Tămaş