Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Niciun contract de închiriere pentru curţi şi grădini nu va mai fi prelungit la Reşiţa, până nu va fi aprobat noul PUG. Până una, alta, primarul spune că nu încasa din 600 de contracte pentru grădini cât ia de la trei terase din Centrul Civic.

Nu o dată, pentru aproape orice s-a clădit în urbe, municipalitatea s-a confruntat cu probleme de tipul: pătrăţelul ăla de pâmânt e al lui X, bucăţica aia e închiriată de Y, iar proiectele au suferit de pe urma întârzierilor. Pentru a evita problemele de acest gen, care ar putea pune beţe în roatele dezvoltării oraşului, municipalitatea s-a decis să nu prelungească niciun contract de închiriere pentru curţi şi grădini, până nu se trasează şi se aprobă noul Plan Urbanistic General, ştiut fiind că actualul expiră în 2021.

Aleşii reşiţenilor au votat pentru suspendarea posibilităţii prelungirii contractelor de închiriere a terenurilor, atât în intravilanul cât şi în extravilanul municipiului, cu destinaţia curte sau grădină, până la aprobarea noului PUG, cele prelungite fără respectarea acestei reguli fiind nule de drept. Excepţie fac doar terenurile care au acelaşi număr topografic ca şi locuinţa, cu condiţia ca respectivii chiriaşi să fi făcut ceva demersuri pentru cumpărare.

Primarul Ioan Popa a explicat de ce a fost nevoie de luarea unei asemenea măsuri, menite să afecteze toate aceste contracte: „Pentru că întâmpinăm tot mai mult probleme atunci când dorim să ne aducem înăuntru în Primărie, pentru diverse proiecte, suprafeţe de teren şi probleme de eliberare a terenurilor de către cei care sunt chiriaşi“.

Măsura s-ar putea extinde şi la cei care deţin în proprietate asemenea terenuri. Potrivit edilului, „dacă avem situaţii de genul utilitate publică, dacă vreţi conducte de apă, canalizare sau drumuri, căi rutiere, acolo unde sunt proprietăţi private şi trebuie să intrăm în ele, se face expropriere. Este o procedură care este costisitoare, trebuie să faci evaluare, trebuie să pui în întârziere omul, să-l scoţi afară, să-i disponibilizezi banii în cont, şi nu vreau să mai am în plus încă o problemă pe lângă asta“.

Primarul Reşiţei a mărturisit că, după vizitele pe care le-a făcut în teren, a constatat cu dezamăgire că acolo nu este nicidecum vorba despre grădini: „Nu, nu vorbim de grădini, că asta e destul de trist! Nu vorbim de grădini, că dacă ar fi nişte grădini împrejmuite cu un gard rezonabil şi în care se văd răsaduri de roşii, de ceapă, de castraveţi, de ardei, de căpşuni, de ce-o mai fi, e una. Dar ştim foarte bine cu toţii că dacă ne ducem de jur-împrejurul oraşului, o să găsim tot felul de favele braziliene, eu aşa le spun, în care oamenii şi-au dus tot ce n-au nevoie pe acasă. În plus, sunt câinii pe care-i adăpostesc acolo, pe care-i hrănesc, care nu sunt sterilizaţi, şi care continuă să se înmulţească. Şi în iarnă coboară spre tomberoanele de gunoi, îi găsim în oraş, pe tot drumul. Şi eu personal vă spun că Timişoara, Aradul, Alba Iulia, Severinul nu au aşa ceva! Ştiu că e greu în momentul în care ai dat ceva să iei înapoi, dar am dorit să suspendăm aceste contracte! Şi vă mai spun un lucru important pentru cine spune că, Domne, Primăria câştigă nişte bani. Trei terase din centrul oraşului ne aduc o sumă de bani din închirierea lor anuală similară cu 600 de contracte de grădini. În plus, reţineţi că pentru grădinile astea se fac 3-4 facturi anuale, se pun într-un plic, se închide plicul, se trimite la solicitant, vine la casierie, plăteşte o sumă derizorie trimestrial. Şi oamenii care lucrează în Patrimoniu, în loc să se focuseze pe lucruri importante pentru dezvoltarea oraşului, stau să facă chitanţe pe închirierea unei grădini cu 30 de lei, 50 de lei pe trimestru“.

Şeful administrativului reşiţean a spus că măsura vizează şi „toate coteţele de păsări din imediata vecinătate a oraşului“, iar despre aşa-zisele grădini cu aspect dezolant a conchis: „Eu sunt convins că pe termen mediu toate acestea vor dispărea“.