CARAȘ-SEVERIN – Iarna şi-a trecut suflul de gheaţă şi peste şuvoaiele de apă ale cascadei Bigăr, creând un peisaj magic ce te îndeamnă la meditaţie şi speranţă, după cum se vede în această imagine publicată de reprezentanţii Grupului Ecologic de Colaborare Nera. Chiar dacă temperaturile scăzute ne fac să preferăm căldura locuinţelor, este bine ca în această minivacanţă prilejuită de sărbătorile de iarnă, în care excesele alimentare ne pot cauza neplăceri, să ieşim din zona de confort şi să descoperim locurile de poveste din judeţ.