CARANSEBEȘ – De la 1 decembrie, cetățenii pot semnala mai ușor problemele sau neregulile existente în oraș, prin intermediul aplicației pentru smartphone „Sesizări Caransebeș”.
Problemele semnalate se vor transmite automat către Primăria Caransebeș, care va distribui fiecare sesizare către autoritățile competente spre rezolvare. Oamenii vor ști în permanență statusul problemei pe care au sesizat-o. Asta pentru că vor primi notificare de tip push când sesizarea este rezolvată (trebuie să permită aplicației să trimită acest tip de notificări, în setările telefonului), primesc email de informare atunci când sesizarea este transmisă, alocată sau rezolvată (adresa de email este cea folosită la autentificare) sau în aplicație, în ecranul „Sesizări trimise”, pot vedea toate sesizările trimise de ei precum și statusul acestora.
„Aplicația le permite cetățenilor să se implice în dezvoltarea orașului, semnalându-ne diverse probleme ce au legatură cu dotările urbane, drumurile publice, curățenia orașului, întreținerea spațiilor verzi, parcări, apă și canalizare, transport public, iluminat stradal, trafic rutier și semne de circulație sau alte situații pe care cetățenii le consideră demne de sesizat. Oamenii trebuie să știe că aplicația este gratuită și nici pe noi, ca Primărie, nu ne costă nimic, fiind realizată în colaborare cu un operator de telefonie mobilă”, a precizat primarul Felix Borcean.
Aplicația „Sesizări Caransebeș” poate fi descărcată din App Store și Google Play, permite conectarea cu Facebook sau se poate crea un cont cu adresa de email. De asemenea, aplicația va conține o secțiune de știri. Este a doua aplicație a municipalității, după City App Caransebeș, ghidul digital lansat în urmă cu un an, care cuprinde cele mai importante informații despre municipiu și este destinat, în principal, turiştilor care vizitează zona.