REȘIȚA – Sala Polivalentă din Reșița a găzduit în perioada 22-23 noiembrie Campionatul Național Individual al Juniorilor I și II la gimnastică artistică masculină. Dintre cei din 52 de participanți, gimnastul Felix Simion (Clubul Sportiv Școlar Reșița) s-a remarcat prin medalia de bronz obținută la individual compus, medalia de aur la sol, aur la bară fixă, argint la cal, bronz la inele și bronz la paralele.
Cele mai bune cluburi din țară care au participat la acest turneu au fost: CSȘ Buzău, CSA Steaua București, CSȘ Lugoj, CSȘ Sibiu, CSȘ Arad, CSȘ Dinamo București, CSM Bistrița, SCM Buzău, LPS Bistrița, CSȘ Buzău, CSȘ 1 Timișoara, CSȘ Brașov și CSȘ Reșița.
„Cred că după acest concurs ne putem da seama exact care sunt tinerii care se pot alătura lotului de juniori de la Reșița. A fost o verificare bună pentru toată lumea, condițiile de la Reșița au fost foarte bune atât pe partea de antrenamente, cât și pe partea de concurs. Am avut și surprize plăcute, iar acest turneu ne-a dat încredere că pe viitor vom contrui o echipă puternică, unită, care să se poată bate la medalii în primul rând pentru competițiile de juniori și să sperăm că ulterior va rămâne în formă pentru concursurile importante ale seniorilor. Atmosfera la lot este una încurajatoare și le-am cerut antrenorilor să arate la antrenamente mult mai mult entuziasm. Copiii sunt extrem de ușor de influențat la această vârstă și au nevoie de antrenori care au încredere în ei. Mulți dintre sportivi sunt la început de drum, niciun început nu este simplu, dar cu răbdare și cu multă muncă, cred că vom reuși să ne revenim”, a declarat Andreea Răducan, președintele Federației Române de Gimnastică.
Antrenorul reșițean de la CSA Steaua București, Alin Jivan, ne-a spus: „În ciuda problemelor de sănătate ale unora dintre sportivi, pot spune că am reușit să terminăm bine acest concurs, cu opt medalii obținute. Avem două titluri obținute și sportivi clasați și la individual compus și pot spune că am încheiat bine anul acesta. A fost ultima competiție, abia așteptăm să ne relaxăm și să ne organizăm pentru anul următor. Nivelul competiției de la Reșița în primele două zile nu a fost cel mai înalt, deoarece au fost multe ratări și cu siguranță că sportivii trebuie să muncească mult mai mult. Ultima zi de concurs, pot spune că a fost una bună și avem speranțe că lucrurile în gimnastica masculină se vor duce pe o linie bună. Organizarea competiției a fost extraordinară și pe această cale aș dori să mulțumesc antrenorilor și celor care s-au ocupat de buna desfășurare a acestui concurs”.
După acest concurs, antrenorii vor alege cei mai reprezentativi gimnaști pentru a completa lotului olimpic care se va pregăti în următoarea perioadă la Reșița.