Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Asta din cauză că, după plata salariilor, asigurarea programelor naţionale şi banii care se duc pe bunuri şi servicii, nu mai rămâne nimic.

În timp ce alte instituţii au acordat salariaţilor vouchere de vacanţă, personalul SJU se va descurca pe cont propriu în concediu. Deşi termenul de acordare este până în decembrie, nici până la această dată spitalul reşiţean nu va acorda aceste vouchere, potrivit declaraţiilor de presă făcute de echipa managerială. Cum s-a ajuns la o asemenea situaţie, după 1 an şi 2 luni de când a preluat conducerea, managerul Cristina Bacer explică: „Când am preluat spitalul, instituţia era deja în arierate. Acestea, conform legii, înseamnă facturi neplătite de mai mult de 90 de zile. Tot conform legii, ce avem noi voie să plătim sunt salariile, după care, absolut fiecare ban trebuie dat pe arierate. De aceea s-au strâns, pentru că facturile la zi neplătite depăşeau cele 90 de zile şi datoriile au tot crescut“.

Pentru ca datoriile să nu mai crească, Bacer consideră că se impune o creştere a tarifului pentru fiecare caz rezolvat: „Am avut o discuţie şi cu Casa de Asigurări de Sănătate, fiindcă per caz spitalul primeşte 1500 de lei, indiferent cât costă acel caz, dar noi avem cazuri rezolvate şi cu un tarif de două-trei ori mai mare. Noi acei bani nu-i mai primim”, a explicat managerul SJU.

Reamintim că suma datoriilor din arierate în momentul instalării Cristinei Bacer în funcţia de manager era de 10.740.892 lei, iar în acest moment suma se ridică la 16.858.704 lei. O altă soluţie, potrivit directorului financiar-contabil Iovanca Pînzariu, ar fi o alocaţie bugetară pentru acoperirea arieratelor. „Am înţeles că pe data de 14 august va fi o şedinţă de Guvern, pentru rectificarea bugetară. Noi sperăm să primim ceva, dar repartizarea lor ar fi pentru aparatură medicală“.

Nici Consiliul Judeţean nu mai poate să pună umărul pentru ca spitalul reșițean să iasă din groapa datoriilor adunate din arierate, deşi susţinerea din partea administraţiei judeţene este însemnată: „Pe baza notelor de fundamentare primite de pe secţii, CJ ne ajută la achiziţionarea de aparatură. A răspuns întotdeauna la solicitările noastre, referitor la notele de fundamentare de pe secţii“, a specificat directorul financiar.

Reamintim că se lucrează în acest sens pentru achiziţionarea unui gaz cromatograf pentru medicină legală, electrocauter, un troliu pentru masa de operaţii din sala de ortopedie, care a fost achiziţionată tot cu sprijinul Consiliului Judeţean, etuvă de sterilizare, tot pentru ortopedie, mese de ginecologie. Cât priveşte acordarea voucherelor de vacanţă, potrivit prevederilor legale, acestea se acordă doar în limita sumelor prevăzute în bugetul de venituri şi cheltuieli aprobate, deci, din păcate pentru salariaţii care, poate, le-au aşteptat, nici nu poate fi vorba despre aşa ceva în cazul SJU Reşiţa