Creanţele pe care le-au avut de achitat la finele anului trecut primii zece mari datornici din judeţ, societăţi comerciale, se ridică la suma de 481.106.663 de lei.
În topul local, conform unei informări primite de la Direcţia Finanţelor Publice Caraş-Severin (DFP), conduc detaşat societăţile miniere.
Astfel, pe primul loc se află SC Miniera Banat Anina, care la finele anului trecut mai avea restanţe de circa 136 de milioane de lei, urmată de Moldomin Moldova Nouă, cu 133 de milioane. Pe locurile trei şi patru sunt Gavazzi Steel şi SC Caromet Caransebeş, cu datorii de 108 milioane de lei, respectiv 29 milioane de lei.
Prima societate reşiţeană de pe listă apare de-abia pe locul şase. Este vorba despre SC Crosi SA, care e în urmă cu „doar“ 16 milioane. Pe ultimul loc, cu o datorie de 8.635.462 de lei, se află Combinatul Agroindustrial din Berzovia. „Unii dintre aceşti datornici sunt sub incidenţa legii insolvenţei“, a precizat Mariana Drugărin, directorul adjunct al DFP Caraş-Severin.
Nina Curiţa
