Caraş-Severin, Romania

În ultima şedinţă a Consiliului Local Reşiţa, unii dintre consilieri au fost revoltaţi cu privire la faptul că informările referitoare la deplasările în străinătate ale delegaţiilor din cadrul Primăriei Reşiţa nu sunt complexe. Date seci, care de fapt nu spun nimic despre efectele acestor vizite.

Măcar dacă s-ar face ceva, însă consilierul Claudiu Dolot susţine că se merge peste tot în Europa, însă fără folos: „Nu se aduc investitori, nu se fac înfrăţiri, se cheltuie banii publici dar nu se face nimic”. Concluzia ar fi că se fac doar plimbări de agrement. Mai mult, Mircea Dioancă declara că pozele anexate la informări arată de parcă ar fi luate din satelit sau de pe internet.

Întrebarea logică pe care ne-o putem pune acum este pentru ce pleacă dincolo unele delegaţii? Poate nu chiar toate, însă, unii consilieri locali susţin că o bună parte merg doar în excursii. Nimic rău în asta, cu excepţia faptului că se fac pe banii publici. Adică, pe banii plătiţi la taxe de cetăţeanul de rând, pentru care până şi un concediu de câteva zile pe litoral înseamnă o cheltuială greu de acoperit.

Oare se cere prea mult ca aceşti delegaţi să facă mai multe lucruri utile în vizitele lor de lucru?

Când vom obţine de la Primăria Reşiţa sumele cheltuite până acum cu deplasările în străinătate o să vi le prezentăm. Apoi revenim cu un articol referitor la deplasările făcute în străinătate de către diverse delegaţii din cadrul Consiliului Judeţean.

Nina Curiţa

[email protected]