Caraş-Severin, Romania

Sâmbătă, începând cu ora 13.00, reşiţenii au avut posibilitatea să se bucure de o nouă privelişte a oraşului.

Zgomotul maşinilor a fost înlocuit de râsetele copiilor, iar oamenii, relaxaţi, au uitat pentru o clipă de stresul zilnic şi s-au bucurat de atmosfera plină de voie bună şi de vremea călduroasă.

Fără maşini

Timp de şase ore, pe Bulevardul Republicii, circulaţia automobilelor a fost oprită. Străzile şi parcul din faţa complexului comercial Victoria au devenit locuri ideale pentru concursuri de biciclete, role, skate-board, desene pe asfalt, şah, twister, face painting şi multe alte activităţi distractive.

Rolul tuturor acestor manifestări a fost de a marca „Ziua Europeană Fără Maşini“, unul dintre cele mai importante evenimente europene, care promovează utilizarea mijloacelor de transport ecologice, o condiţie esenţială pentru calitatea mediului şi, implicit, a vieţii locuitorilor unui oraş.

„Am dorit ca străzile să aparţină într-o mai mare măsură pietonilor, iar oamenii să opteze, în locul deplasării cu maşina, pentru mersul pe jos, role sau bicicletă. Este mult mai sănătos şi, în felul acesta, sunt reduse emisiile de carbon“, a declarat viceprimarul Dorinel Hotnogu, prezent la manifestări, adăugând că un obiectiv viitor al Reşiţei ar trebui să fie realizarea de piste pentru biciclişti.

Entuziasm

Ce spun însă oamenii despre această iniţiativă?

Camelia Haramuz este de părere că astfel de activităţi ar trebui să fie organizate în fiecare duminică. Pentru că, până la urmă, nu este vorba numai despre o zi-eveniment, ci despre o zi a familiei, o zi în care să petreci timpul cu cei dragi, în aer liber.

„Parcă eşti în Germania. Acolo se organizează mereu astfel de activităţi, de care copiii se bucură mai mult decât dacă ar merge la McDonald’s. Este minunat că străzile sunt numai ale lor“, a spus Lucia Toma.

Oana Copocean

[email protected]