REŞIŢA – Luată cu asalt de un număr impresionant de cetăţeni care au nevoie de un acoperiş, municipalitatea caută reşiţeni interesaţi să-şi vândă apartamentele.
„Având în vedere numărul mare de solicitări din partea cetățenilor – aproximativ 2.000 de dosare depuse – dar și eforturile susținute ale municipalității în vederea relocării resursei umane pe piața muncii din Reșița, primăria municipiului demarează procedurile achiziției de apartamente, proprietate personală a persoanelor fizice din oraș, pentru două destinații – locuințe sociale și locuințe de serviciu, după cum urmează: 50% – cu două camere; 25% – cu o cameră; 25% – cu trei camere“, se arată într-un comunicat remis redacţiei.
Ioan Popa, primarul Reşiţei, vorbea încă de la sfârşitul anului trecut despre intenţiile municipalităţii de a redresa piaţa imobiliară a zonei. Amintea atunci de cumpărarea unor terenuri în Mociur, dar şi în alte zone, scoase spre vânzare la preţuri modice, pentru a ridica într-un fel preţul acestora. Totodată, vorbea despre cumpărarea câtorva zeci de apartamente, pentru atragerea tinerilor în oraş, în special medici şi profesori.
Pentru ca municipalitatea să cumpere locuinţe, persoanele fizice care vor să vândă apartamente îşi pot depune ofertele la Direcția de Patrimoniu a municipalităţii, în perioada 15 octombrie – 15 noiembrie. După care ofertele vor fi analizate de o comisie formată din evaluatori imobiliari acreditaţi şi din reprezentanţi ai municipalităţii.