CARAŞ-SEVERIN – În mai puţin de o lună, tinerii proaspăt formaţi pe băncile şcolilor vor putea sta faţă în faţă cu angajatorii, pentru un loc de muncă. Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă din Caraş-Severin va organiza, în data de 20 octombrie, Bursa locurilor de muncă pentru absolventi.
„Scopul Bursei este acela de a le facilita absolvenților accesul spre posturile disponibile și de a face posibilă interacțiunea directă a acestora cu agenții economici. La Bursă pot participa și celelate categorii de persoane care nu au loc de muncă sau care doresc schimbarea acestuia. Bursa locurilor de muncă pentru absolventi din acest an va fi organizată la Reşiţa, dar, în funcţie de solicitările agenţilor economici, poate fi organizată în toate cele nouă localităţi în care Agenţia dispune de puncte de lucru. Locaţiile unde se vor organiza bursele vor fi comunicate ulterior“, ne informează consilierul superior Carla Goagă, purtătorul de cuvânt al AJOFM Caraş-Severin.
Agenţii economici care doresc să participe la târgul de joburi îşi pot depune ofertele de locuri vacante la sediul Agenţiei din Reşiţa, str. Traian Lalescu nr. 17 (tel. 0255/212160) sau la sediile agenţiilor locale şi punctelor de lucru din Anina (tel. 0255/241317), Băile Herculane (tel. 0255/560484), Bocşa (tel. 0255/555900), Bozovici (tel. 0255/242600), Caransebeş (tel. 0255/516323), Moldova Nouă (tel. 0255/541069), Oraviţa (tel. 0255/571598) şi Oţelu Roşu. Participarea la bursă este gratuită, atât pentru agenţii economici, cât şi pentru persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă.