CARANSEBEȘ – Unii dintre consumatorii de droguri din Caransebeș vor fi nevoiți să apeleze la alți furnizori. Asta pentru că cei de până acum au fost călcați de polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Caraș-Severin, Timiș, Arad și Oradea și de procurorii D.I.I.C.O.T Timiș încă de la primele ore ale dimineții de miercuri.
Oamenii legii au efectuat 20 de percheziții pe raza județelor Arad și Timiș, la locuințele membrilor unei grupări specializate în trafic de droguri de risc și efectuarea de operaţiuni cu substanţe susceptibile a avea efecte psihoactive. Traficanții acționau atât în Timișoara, cât și în Caransebeș și Jimbolia. Cu ocazia percheziţiilor domiciliare efectuate în cauză, au fost găsite şi ridicate peste 300 de plicuri ce conțin substanțe susceptibile a avea efecte psihoactive, 50 de grame de substanță susceptibilă a fi psihoactivă, 50 de grame de cannabis, 33 de telefoane, 2 pistoale cu gaze, sumele de bani în cuantum de 8000 de euro şi 10.000 de lei. De asemenea, pe parcursul anchetei în cauză, au fost confiscate peste 2 kilograme de substanțe susceptibile a avea efecte psihoactive. 40 de persoane au fost aduse la sediul D.I.I.C.O.T. Timiș pentru audieri.