Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Revenit acasă după stagiul de pregătire de la Băile Felix, mărșăluitorul Narcis Mihăilă își continuă antrenamentele pe plan local, în așteptarea unui nou cantonament, în Portugalia. Cel mai bun sportiv al județului Caraș-Severin în anul 2016, atletul care împarte prima treaptă a podiumului cu Marius Cocioran și Diana Franț, are planuri mari pentru 2017.

După recordul personal realizat anul trecut la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, în proba de 50 km marș, Narcis Mihăilă vizează rezultate la fel de valoroase și în 2017, an în care va participa la Campionatul Mondial de la Londra, pentru care a tras din greu în Brazilia, unde a și obținut calificarea după o cursă fantastică. Reșițeanul s-a pregătit alături de colegii săi la Felix, iar pe la jumătatea lunii februarie urmează să plece în Portugalia pentru un alt stagiu de pregătire.

„În data de 9 ianuarie am început o pregătire la Felix, unde am stat trei săptămâni, acum am revenit acasă, sperăm să continue antrenamentele la fel de bine ca şi până acum. Vom pleca probabil în jurul datei de 12 februarie într-un cantonament în Portugalia, unde vom sta probabil până prin 10-15 martie, după care vom reveni la Reşiţa pentru Campionatele Naţionale”, a spus Narcis Mihăilă.

În afara unei evoluţii cât mai bune la Campionatele Naţionale, Narcis Mihăilă are şi obiective majore pe plan internaţional. Cel mai important dintre ele vizează Campionatul Mondial de la Londra. „Sunt foarte fericit să mă aflu pe primul loc în Top Sport Caraș-Severin 2016,  îi felicit și pe Marius Cocioran și Diana Mudrag, care sunt acolo sus alături de mine. Îi felicit de asemenea și pe ceilalți sportivi clasați în primii zece”, a mai spus Narcis Mihăilă, cel care a urmărit și aplaudat din tribuna Sălii Polivalente victoria handbalistelor de la CSU Reșița din meciul cu Național Brașov.