Caraş-Severin, Romania

ORAVIŢA – Poliţiştii au reuşit prinderea celui de-al doilea presupus autor al tâlhăriei de la Oraviţa, care se sustrăgea urmăririi penale. Acesta a fost reţinut, fiind prezentat magistraţilor cu propunere de arestare preventivă. Oamenii legii spun că au reuşit să dea de urmele bărbatului de 28 de ani tocmai în Capitală.

„La data de 25 ianuarie, acesta a fost depistat în Punctul de Trecere a Frontierei de pe Aeroportul București Otopeni, fiind preluat sub escortă de către polițiști“, se arată într-un comunicat remis redacţiei.

„Reamintim că la data de 22 ianuarie, în jurul orei 04.00, intenționând să consume băuturi alcoolice, doi bărbați în vârstă de 21, respectiv 28 de ani, s-au deplasat la un restaurant de pe raza localității Oravița. Deși localul era închis, cei doi au observat că barmana de serviciu era înăuntru. Pentru că aceasta ar fi refuzat să le deschidă, bănuiţii ar fi forțat ușa de acces iar sub amenințări cu acte de violență, i-au solicitat să le servească băuturi alcoolice. Profitând de neatenția barmanei, bărbatul de 21 de ani a sustras suma de 8650 de lei dintr-o cutie metalică aflată în interiorul pultului de servire, după care a părăsit localul. La scurt timp a fost urmat și de cel de-al doilea bărbat. În urma activităților desfășurate, polițiștii l-au depistat pe bărbatul de 21 de ani, fiind recuperată o parte din suma sustrasă, respectiv 1050 de lei“, relatează IPJ. Şi tânărul prins iniţial a fost reţinut, iar apoi arestat preventiv pentru 30 de zile.