REŞIŢA – O reşiţeancă de 68 de ani a rămas fără toţi banii din casă, după ce a fost binevoitoare cu un „sărman“ care a sărit să-i schimbe o porţiune din burlanul casei, pe mâncare şi 50 de lei.
În timp ce gătea, femeia s-a trezit cu patru vlăjgani care-i schimbau burlanul, aceştia cerându-i la final 5.000 de lei. Ameninţată cu spargerea geamurilor, reşiţeanca a cedat violenţelor verbale, dându-le toţi cei 2.400 de lei pentru zile negre, pe care-i avea acasă. Autorii au rămas, deocamdată, necunoscuţi…
