CARAŞ-SEVERIN – Cele 150 de contestaţii făcute de absolvenţii de clasa a a VIII-a la examenul de Evaluare Naţională au fost soluţionate. Astfel, procentul de promovare în judeţ a crescut cu patru sutimi, ajungând la 65,0%.
Potrivit Ministerului Educaţiei, 31 de lucrări au obţinut o notă mai mare în urma contestaţiilor. Dintre acestea, 27 au fost la română şi patru la matematică. De asemenea, 17 tineri au primit o notă şi mai mică decât cea obţinută iniţial – 16 la română şi 1 la limba maternă. Restul de 102 lucrări contestate au rămas cu punctajul precedent. Dintre cele 150 de contestaţii, 94 au fost înregistrate pentru examenul la Limba şi literatura română, 54 la Matematică, iar la Limba maternă au fost depuse două contestaţii.
Urmează admiterea la liceu
Înscrierile la liceu vor avea loc în perioada 8-12 iulie, iar repartizarea computerizată este programată pentru data de 19 iulie. Elevii de clasa a VIII-a care se pregătesc pentru admiterea la liceu în 2016, după aflarea rezultatelor la Evaluarea Naţională, au la dispoziţie Ghidul Candidatului publicat de edu.ro. Este vorba despre oferta de şcolarizare, concretizată în profiluri, domenii şi calificări profesionale, ultimele medii de intrare de anul trecut, numărul de clase cu locuri, calendarul admiterii şi alte informaţii utile. La admiterea la liceu, va conta în proporţie de 75% media de la Evaluarea Naţională şi 25% media generală de absolvire a claselor V-VIII. Înscrierea în clasa a IX-a, la învăţământul de zi, a absolvenţilor de gimnaziu se face prin repartizare computerizată, în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere, în baza opţiunii candidatului pentru filiera, profilul, specializarea sau domeniul respectiv şi în limita locurilor aprobate, prin planul de şcolarizare, pentru unităţile şcolare finanţate de la bugetul de stat. Excepţie fac elevii care candidează pentru licee/clase pentru care se susţin probe de aptitudini, cei care solicită înscrierea în învăţământul special şi cei care candidează pe locurile speciale pentru romi, pentru care se aplică prevederile specifice menţionate în prezenta metodologie. În cazul în care doi candidați au medii de admitere egale, aceştia vor fi departajaţi folosind, în ordine, următoarele criterii:
– media generală obţinută la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a
– media generală de absolvire a claselor a V-a – a VIII-a;
– nota obţinută la proba de Llimba şi literatura română din cadrul Evaluării Naţionale;
– nota obţinută la proba de Matematică din cadrul Evaluării Naţionale;
– nota obţinută la proba de Limbă maternă din cadrul Evaluării Naţionale, respectiv nota de la proba de verificare a cunoştinţelor de Limbă maternă, susţinută conform prevederilor Art.10, în cazul candidaţilor care solicită înscrierea la unităţi de învăţământ cu predare în limba minorităţilor naţionale.
În cazul în care, la o unitate de învăţământ, pe ultimul loc, există candidaţi cu opţiunea exprimată pentru acea unitate şcolară şi care au mediile de admitere, precum şi toate mediile menţionate egale, atunci toţi aceşti candidaţi sunt declaraţi admişi la opţiunea solicitată.
