Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Iubirea este puterea de merge înainte şi de a trăi purtând în suflet durerea loviturilor.

Cândva, o fetiţă juca solitaire. Era o fetiţă deosebită care niciodată nu trişa. Şi tatăl ei o iubea foarte mult, chiar prea mult. O „iubire” altfel decât dragostea părintească şi o fetiţă abuzată de propriul tată. Astăzi, fetiţa de atunci, Angela, se îndreaptă spre altar alături de omul iubit, Ralph. Sau ar trebui să se îndrepte spre altar dacă nu ar opri-o ceva inexplicabil. Invitaţii aşteaptă, totul este pregătit dar mireasa lipseşte pentru că… vorbeşte cu Dumnezeu.

Cum v-am creat n-ai înţelege. De ce v-am creat? Parcă Eu mai ştiu… Crezi că Eu am creat răul? Totul stă în oameni, în felul cum oamenii fac lucrurile”, îi spune Atotputernicul miresei. Dar drama e în sufletul Angelei, acolo unde tatăl a îngropat-o atunci demult, când îi cerea fiicei să nu spună nimănui secretul lor. Iar Angela n-a spus nimănui. Până acum, când solitaire-ul cu Dumnezeu scoate la iveală marele secret. Şi nu e totul. Şi Judy, sora Angelei, a fost „iubită” la fel de mult de tată. Iar mama miresei a îndurat totul timp de 30 de ani, cât a ţinut căsnicia din care au rezultat patru copii.

Ralph, mirele, a aflat totul. Îşi iubeşte mult viitoarea soţie care, prin forţa iubirii lui, găseşte puterea de a merge la altar şi de a privi viaţa drept în ochi. O poveste tulburătoare jucată pe scena Teatrului de Vest, o dramă desprinsă din prea multele drame ale scenei vieţii. E piesa „Angel”, e drama multor vieţi.