Timpul: Orice ar fi, ca de fiecare dată, după o participare la o competiţie internaţională de mare anvergură, te întorci acasă. Bine ai revenit!
Daniel Popescu: Bine v-am regăsit! Nu pot altfel. Şi, domnul Dan Grecu m-a înţeles. E un sentiment pe care nu pot să-l explic în cuvinte.
Timpul: Mai ales că acum, ai adus la Reşiţa o preţioasă medalie de argint, cucerită la „mondialele“ de la Stuttgart, din Germania, la sărituri. În plus, ţi-ai asigurat participarea, cu echipa, la Olimpiada de la Beijing, din 2008.
D.P.: Aşa este. Sunt foarte fericit.
Timpul: Cu ce gânduri ai plecat la „mondialele“ de gimnastică?
D.P.: Obiectivul tuturor a fost să ne calificăm, cu echipa, la Jocurile Olimpice din China. Pentru mine a fost vorba de o medalie. Nu conta culoarea. Aşteptam o medalie individuală, pe aparat, de patru-cinci ani de zile. Am crezut în şansa mea. Mai ales că am parcurs o perioadă foarte grea de pregătire. Poate cea mai grea, peste cea de pregătire pentru Olimpiada de la Atena. Vreau să vă spun că a fost cel mai greu concurs din viaţa mea.
Timpul: Bănuiesc, totul a culminat cu accidentarea lui Marian Drăgulescu.
D.P.: Noi oricum venisem la Stuttgart cu puţină teamă. Eram conştienţi că lupta pentru calificarea la Olimpiadă va fi foarte grea, cu toată echipa. După ce s-a accidentat şi Marian, presiunea a fost şi mai apăsătoare. Vă daţi seama, el aduce trei, chiar patru note mari. Dar, ne-am mobilizat, ne-am strâns curelele şi ne-am calificat pentru Olimpiadă.
Timpul: Au urmat aparatele. Deci momentul critic a fost depăşit.
D.P.: Nu chiar. Vă spun cu mâna pe inimă că dacă nu era presiunea aşa de mare, la echipe, luam medalie şi la cal cu mânere. Dar, am fost nevoit să scot un element, pentru a nu-l rata.
Timpul: Dar, te-ai răzbunat la sărituri.
D.P.: Lucrez săriturile din 2005. După Olimpiada de la Atena repet aceeaşi săritură. Deci de aproape patru ani. Fără să mă laud, am deja o experienţă la săritura asta. Dacă cineva m-ar trezi la trei noaptea, în pijamale, aş fi în stare să o fac.
Timpul: Ai intrat în concurs de pe poziţia a II-a, şi ai terminat pe doi.
D.P.: Am rămas al II-lea. Vreau să vă spun că, înainte de concurs, discutam cu maseurul nostru, stând şi cu el în cameră, că sigur voi lua o medalie. Mă gândeam la bronz. Dar, am urcat o treaptă. E bine pentru mine.
Timpul: Şi ai fost foarte, foarte, aproape de aur. Ţi-au lipsit 12 miimi.
D.P.: Îmi pare rău că nu am luat aur. Dar, dacă eu eram arbitru îmi dădeam, să fiu sincer, aur. Prima săritură a fost perfectă. După prima săritură a polonezului, eram convins că voi cuceri titlul mondial. Numai că, dacă nu ar fi cucerit medalia de aur, ar fi ratat calificarea la Olimpiadă. Sunt lucruri care mă depăşesc. Asta este. Sunt bucuros. Pe de altă parte, faptul că am ieşit vicecampion mondial mă determină să fiu şi mai ambiţios. Să ajung în vârf. Pentru că îmi doresc titlul olimpic. Dacă sunt sănătos, nimic şi nimeni nu îmi va sta în calea obţinerii aurului olimpic.
Timpul: Altfel spus, eşti mai încrezător, mai mobilizat pentru un nou salt.
D.P.: Mai încrezător. Dacă ieşeam pe locul întâi, poate nu mai eram aşa de mobilizat. Ziceam că merge. Aşa, mă gândesc că mai am puţin până în vârf, şi trebuie să fac totul pentru al cuceri.
Timpul: După vacanţa mult aşteptată, urmează ultimul ciclu de pregătire, înaintea Olimpadei din 2008.
D.P.: Deja colegii mei sunt pe litoral, la refacere. În curând voi ajunge şi eu. Apoi, vom avea nişte etape de Cupă Mondială, chiar la Stuttgart. Şi, la sfârşitul anului, suntem invitaţi cu toţii în China, toate cele 12 echipe calificate, la Jocurile Preolimpice de la Beijing. Îmi vor prinde bine aceste concursuri. Ne vom acomoda cu aparatele, în perspectiva Olimpiadei.
Carte de vizită
Daniel Popescu
Data şi locul naşterii: 1 iunie 1988, Reşiţa.
Starea civilă: necăsătorit.
Studii: student, Universitatea din Bacău.
Performanţe: medaliat cu bronz, cu echipa României, la Olimpiada de la Atena, multiplu campion naţional.
Marius Moraru