Despre ce lucrări este vorba?
Investiţiile în reabilitarea şi modernizarea sistemului de distribuţie a gazelor naturale reprezintă un obiectiv major al companiei E.ON Gaz Distribuţie. „Acestea reprezintă o garanţie suplimentară că exploatarea sistemului se face în condiţii de securitate“, ne-a informat Claudia Jude, purtător de cuvânt E.ON Gaz, Regiunea Vest.
La acest moment, E.ON Gaz Distribuţie derulează o importantă lucrare de reabilitare a sistemului de distribuţie a gazelor naturale în cartierele Lunca Bârzavei şi Micro III din municipiul Reşiţa.
Investiţia constă în înlocuirea a aproximativ 4,5 km de conducte şi branşamente din oţel cu conductă din polietilenă, cu rezistenţă şi durată de utilizare îndelungată.
Pentru cuplarea la reţea a unei porţiuni de reţea reabilitată, în cursul zilei de 18 septembrie a fost necesară întreruperea temporară a alimentării cu gaze naturale a unor consumatori din străzile: Mărghitaş, Breazova, Şurianu, Peleaga, Ţibleşului, Vlădeasa, Republicii (parţial) şi Făgăraşului (partial).
Întreruperea a fost comunicată în prealabil consumatorilor, prin afişarea anunţurilor la imobilele afectate.
