Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Aşa cum se anunţase cu ceva timp în urmă, greva generală se va declanşa joi, 30 aprilie, în tot sectorul Administraţiei publice, după ce Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie (FNSA) a parcurs toţi paşii anunţaţi în calendarul de protest, de la greva de avertisment din luna februarie la miting în faţa Guvernului.

„Consider că sunt mai mult decât îndreptăţite solicitările sindicaliştilor din administraţia publică şi că greva generală timp de o zi este demersul normal şi unic după ce discuţiile dintre sindicate şi decidenţii de la Bucureşti nu au dus la niciun rezultat“, a precizat Marian Apostol, preşedintele filialei Caraş-Severin a Cartel Alfa din care fac parte sindicaliştii din administraţia publică judeţeană.

Protestatarii solicită reglementarea şi liberalizarea acordării – începând cu acest an – a tichetelor de masă sau a normei de hrană pentru toţi salariaţii din administraţia publică locală, în limita bugetelor locale aprobate prin hotărâri de consiliu, în măsura în care aceste instituţii realizează şi sunt finanţate parţial şi din venituri proprii. O altă revendicare se referă la creşteri salariale pentru cei din administraţia publică locală sau aplicarea, începând cu acest an a Legii 284 din 2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.