Multor flăcăi le-a fost dat să se-nvârtească aidoma ei după fetele de care farmecele i-au legat. Şi vai de cei ce-ar trece-n toiul nopţii pe lângă moara unde se spune că se-adună împeliţaţii de la miezul nopţii şi pân’ la cel dintâi cântat al cocoşului.
Moara cu noroc
Dar forţele binelui ne ocrotesc căci, în zilele noastre, roata nu se mai învârteşte. Râul Rudăria curge mai jos decât tunelul care cândva dădea apă la moară. Localnicii spun că istoriile cu dracii veniţi în zbor călare pe mături nu-s decât poveşti. Legende rămase din vremuri de legendă, când haiducii umpleau peşterile din împrejurimi, când turcii dădeau năvală pentru a înşfăca şi ultimul creiţar din punga bietului valah. Şi ce de comori au rămas ascunse-n grote de teama cotropitorilor …
Trebuie doar să vrei să rupi din prea agitata viaţă cotidiană un crâmpei de timp în care s-asculţi poveştile pe care almăjenii molcomi şi bucuroşi de oaspeţi abia aşteaptă să le spună celor veniţi să le-asculte. Nici n-ai crede că nu eşti de-al lor, atâta-s de deschişi.
Pe apă în sus
Drumul şi râul merg umăr la umăr iar morile se-nşiră pe apă ca mărgelele în salba unei fete de măritat. Noi am numărat vreo 15. Deşi e duminică, pe nea Ilie Vlădia îl găsim la moara Trăiloanea. Macină uruială pentru animale. „Morile astea-s vechi de peste 200-300 de ani. Aşa le-au făcut cei de-atunci şi-aşa le păstrăm. Pe-asta am vrut s-o facem de cărămidă, dar nu ne-au lăsat“, ne spune săteanul.
Dar oare cine nu i-a lăsat? Poate muzeul Astra din Sibiu, prin grija căruia se păstrează unele monumente. Morile au fost construite din lemn. Azi însă roţile şi jgheaburile au fost înlocuite cu altele din metal.
„Căsuţa“ din pădure
Înoptăm în pădure deşi e început de septembrie şi soarele nu mai arde iar ploia „pişcă“ mărunt. Punem cortul în poiană, mâncăm la iarbă verde şi depănăm amintiri în jurul focului încropit pe malul apei. Nu mai dormim căci trebuie să plecăm cu noaptea-n cap înapoi spre case. Nici unuia dintre noi nu i-a căzut dragă vreo fată din sat. Asta-nseamnă că vrăjile de la moara răului nu s-au lipit de noi. S-a lipit însă dorul de a reveni …
Ionel Ivaşcu