În momentul de faţă, sumele restante faţă de furnizorul de agent termic se ridică la un milion de lei, din care persoanele fizice au cele mai mari penalităţi, suma totală fiind de peste 200 mii de lei.
Pe lista datornicilor se află şi Primăria municipiului, precum şi alte firme din oraş. „Nu am reuşit deocamdată să ne încasăm datoriile“, a declarat Constantin Tarbuzan, director general la CET Energoterm Reşiţa.
Cu toate acestea, sumele investite în reabilitarea furnizării de căldură şi apă caldă nu sunt nici ele de neglijat. Cea mai mare investiţie, până în prezent, este cazanul de apă fierbinte pentru perioada de vară, care a fost montat la începutul lunii mai 2007.
Acesta, în valoare de peste un milion de lei, ar trebui să fie pus în funcţiune până la sfârşitul acestei luni, urmând să aducă o reducere a consumului de combustibil necesar producerii apei calde“.
În prezent facem probele de apă la cazan. Mai trebuie să aducem un contor de energie şi un contor de gaz pentru a-l porni”, ne-a mai declarat Constantin Tarbuzan.
Doina Rolea
