Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – În zona rurală, lipsa agrementului şi a colaborării ar putea duce la falimentul segmentului.

Susţinuţi de boom-ul imobiliar de acum câţiva ani şi de evoluţia proiectelor pe fonduri europene, destul de mulţi cărăşeni au decis să investească în turism, construind pensiuni dintre care, mai bine de jumătate au vizitatori din an în Paşti sau au închis porţile.

„Este o tendinţă la nivel naţional, şi asta din cauză că mulţi nu au înţeles că nu se pune semnul egal între cazare şi turism. Poate cel mai important element în domeniu este agrementul şi acest lucru s-ar traduce la unii dintre cei care au rezistat pe piaţă prin închirierea de biciclete, ATV-uri, ustensile de pescuit, organizarea unei drumeţii. Asta nu e rău, dar e insuficient. Pe lângă faptul că trebuie să se gândească să acopere cu agrement toate anotimpurile anului, este crucial în acest moment ca investitorii în turism să conlucreze, să organizeze bresle regionale sau chiar locale. Astfel, se pot accesa proiecte şi fonduri importante, şi fiecare poate veni cu idei, iar cele mai bune pot fi puse în aplicare. Din păcate, bănăţenii se cam feresc de aceste lucruri şi, mai ales, fug de consultanţă“, a precizat Daniel Laţcu, preşedintele Asociaţiei Naţionale de Turism Rural, Ecologic şi Cultural Caraş-Severin.

O altă problemă este legată de faptul că şi dacă au investit în agrement, agenţii economici din turism nu diferenţiază pachetul respectiv în funcţie de vârsta, sexul sau răspunsul la efort al turiştilor. „Judeţul pierde sute sau mii de pachete vândute din această cauză. Nu ne puteam baza doar pe izvoarele miraculoase din Băile Herculane sau pe pârtiile de schi de pe munţi. Clisura Dunării, Valea Almăjului şi alte zone ale judeţului pot deveni atracţii turistice importante. E nevoie, însă, de investiţia în ceea ce a devenit un trend în alte ţări, exact pe turismul rural – centre de agrement. Asta presupune ca investitorii în turism să conlucreze şi chiar să cumpere idei valoroase, dacă e nevoie. Nu este suficient să ai bani, în turism, trebuie să ştii să-i pui să lucreze şi să aducă profit, fără să faci rabat la calitatea serviciilor“, a mai adăugat Laţcu.

Flavius Rotariu